Galerie

Amintiri din alta viata, Tongariro Alpine Crossing

Avand un dor nebun de duca, cat mai departe si cat mai aventuros, am luat la puricat pozele din excursiile trecute. Fara planuri marete pentru viitorul apropiat, pandemia bat-o vina, mi-am potolit dorul cu poze din cel mai indepartat loc al planetei pe care am calcat cu cativa ani in urma si mi-am amitit povestea frumoasei drumtii de o zi, Tongariro Alpine Crossing.

Daca tot am fost asa de darnici cu noi si ne-am alocat cinci saptamani pentru a descoperi Aoteaora “Tara norului lung si alb”, se cereau si cateva drumetii pentru a avea o experienta cat mai autentica.

Cercetand internetul in lung si-n lat in cautarea celor mai frumoase drumetii, am ajuns repede la concluzia cum ca, Tongariro Alpine Crossing e un MUST pentru niste muntomani declarati ca noi, facandu-i-se reclama ca fiind cea mai frumoasa drumetie de o zi din tara si are un loc asigurat inclusiv in top 10 din lume. Iar peisajul si pozele sunt demențiale. Ok, asta pare de neratat, oricum timp avem berechet. Trecem pe lista.

Dupa o documentare mai aprofundata pe subiect, intelegem ca e un traseu pt care va trebui sa apelam la o agentie locala de turism pentru transportul la locatie si transportul inapoi de la capatul traseului, el nefiind circuit. Iar traseul incepe si se termina cam in the middle of nowhere, fiind restrictii de parcare la ambele capete cu maxim 4 ore de stationare per vehicul. Asta e, daca nu avem rude in Noua Zeelanda ca sa ne dea o tura cu masina, platim ca nu avem ce face. Si mai au oamenii astia un obicei destept de a tine evidenta organizata a fiecarui turist plecat pe un traseu in caz de Doamne fereste. Adica sunt registre in care te inscrii la data la care pleci pe traseu, te inregistrezi la cabanele de pe drum ca ai trecut sau dormit pe acolo si la capatul traseului te bifezi ca ai ajuns. Si musai iti speli minutios bocancii si echipamentul cu detergent si perie pusa la dispozitia si discretia turistului!

Traseul Tongariro Alpine Crossing, situat in cel mai vechi parc national din tara, Tongariro National Park, fiind declarat si sit de patrimoniu mondial, are o lungime de aproximativ 19,4 km si te urca de la 800 pana pe la 1600 m altitudine, pe un teren vulcanic accidentat, cu urcari abrupte, vreme imprevizibila, campuri de lava, varfurile vulcanice active Ngauruhoe, Tongariro si Ruapehu, lacurile de smarald, izvoare termale si toate, asigura un peisaj dramatic de iti taie rasuflarea.

Interesant de retinut este faptul ca scenariul vulcanic de la Tongariro este chiar infricosatorul Mordor din trilogia Stapanul Inelelor, iar Vulcanul Ngauruhoe, este insusi Mount Doom, muntele in jurul caruia graviteaza trilogia si unde trebuie neaparat sa ajunga Sam si Frodo pentru a distruge inelul buclucas.


Dar totuși nu este totul lapte si miere, ne asigura cei de la agenția cu care am ales sa facem transportul. Inainte de plecare avem parte de o mica sedinta tehnica in care ni se explica pericolele la care ne expunem, datorita mediului alpin, terenului vulcanic, a vremii imprevizibile si a lungimii traseului si ni se aduce la cunostinta ca este traseul care face cele mai multe victime si are la activ cele mai multe interventii de salvare si scoatere a accidentatilor de pe traseu. Pai nu e un teren activ din punct de vedere vulcanic? Poate erupe oricand, se pot produce alunecari de teren, cutremure, eruptii cu aburi fierbinti si gaze vulcanice, nori de cenusa si chiar lava. Chiar in urma cu 3 ani a avut loc o “mica eruptie” care a dus la inchiderea temporara a unui sector de aproximativ 75% din traseu. Are rost sa mai continuam? Nu, nu are. Era aventuros iar noi asta ne doream.

Se anunta o zi interesanta, oricum putina adrenalina la inceput de drum nu strica si asa era un frig afara de faceai turturi.

Abia se crapa de ziua cand am plecat pe traseu, era un frig de mi se lipeau narile dar prognoza arata o zi cu soare, nici urma de ploaie.

Nu ne-am grabit pe traseu, am mers in ritmul nostru, ne-am bucurat de de maretia naturii, am incercat fiecare poteca ce se abate din traseu pentru o priveliste si mai spectaculoasa.

A fost un traseu lung, nu as zice dificil, doar de anduranta, fiind nevoie de cel puțin 7, 8 ore de mers sustinut pentru a-l parcurge, dar care ofer atat de mult privitorului, ca nu poti cuprinde in cuvinte.

Am avut noroc de vreme buna si stabila, am pornit cu asteptari destul de mari in traseu insa peisajul in continua schimbare, dificultatea medie a traseului si micile pericole care pandeau pe alocuri au pastrat expeditia interesanta si antrenanta pe tot parcursul ei.

Ultimii 10 km sunt la vale, de-a lungul unui peisaj schimbator, pe alocuri cu eruptii de aburi si chiar la sfarsit pe o poteca amenajata intr-o padure cu palmieri si ferigi.

Concluzia aceste postari este ca ne-am dori sa repetam experienta in viitor cu micul muntoman in devenire. Pana una alta, exersam pe trasee locale 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s