Dupa doua ore pe drum, am ajuns in Parcul National Cheile Nerei, la podul Bei unde se face bifurcatia care duce la Pastravaria din Valea Bei. Nu as vrea sa pomenesc de calitate drumului pentru ca nu are rost, insa ultima portiune din drumul forestrier de aproximativ 5km de la bifurcatie, te hurducaie pret de vreo jumatate de ora. Mai bine il parcurgi in plimbare sau cu bicicleta. Ajunsi la pastravarie, aglomeratie mare. Am echipat copilul din dotare si la drum.
Traseul scurt si usor, potrivit pentru familii cu copii, este mai mult o plimbare prin padure dealungul firului de apa care e numai cascade si cascade, ochiuri de apa si multa verdeata. Probabil a plouat mult in ultima perioada in zona, debitul raului fiind crescut sau mai bine zis spectaculos.
La sfarsit de aprilie am gasit natura cruda inverzita si foarte vie, o placere sa te plimbi, mai ales ca si soarele era foarte darnic. Cam aglomerata zona totusi pentru gustul nostru, semn ca lumea s-a cam saturat de stat prin case si a fugit in natura.
Ochiul Beiului scaldat in razele blande ale soarelui de aprilie avea culori de un turcoaz magic, apa rece si cristalina. Folclorul spune ca la Lacul Ochiul Beiului, in noaptea de Sanziene, in jurul acestuia se strang ielele, care sunt foarte frumoase si care ii vrajesc pe barbati prin farmecul lor.
Potrivit legendei, lacul s-a format dupa ce, in urma cu cateva sute de ani, fiul unui renumit bei ce domnea asupra tinutului, in timp ce se afla la vanatoare, s-a indragostit de fiica unui pastor. Acest lucru nu a fost pe placul beiului, fapt pentru care a ordonat ca fata sa fie omorata. De atata amaraciune, fiul beiului a varsat atatea lacrimi, incat a umplut lacul ce astazi ii poarta numele, dar si culoarea ochilor tanarului. Disperat ca fata nu mai poate fi readusa la viata, fiul beiului si-a pus, in acelasi loc, si el capat zilelor. De altfel, lacul are forma unui crater oval sau a unui ochi cu diametrul de circa 20 metri.
Al aspect interesant despe lac este faptul ca el nu ingheata niciodata. Are temperatura constanta, intre 4 si 8 grade celsius in functie de anotimp si este alimentat constant de un izvor carstic subteran, acesta fiind si motivul pentru care nu ingheata.
Pe drum, in sus, cascadele ofereau un spectacol inedit. Piticutul a profitat de plimbarea in rucsac si a tras si un pui de somn in afara orelor obisnuite de leneveala. Mare realizare!
Cascada Beusnita, parca mai frumoasa ca altadata era sufocata de turisti. Am profitat si noi de un moment mai liber sa bifam o poza cu cascada si Piticutul din rucsac.
La intoarcere am incercat si din delicatesele locale la pastravaria din parcare insa Vlad a fost cel mai interesat de cartofii prajiti rostogoliti pe masa, pe banca sau si mai bine, pe jos, inainte de degustare.
Vacante cu Vlad 