Video

Amintiri din alta viata, Raven’s Nest sau doua zile de toamna in cuib

Cautand pe harta locuri de vizitat prin Transilvania pentru o excursie viitoare, am dat peste cazarea de la Raven’s Nest si cate amintiri frumoase mi-au venit in minte! A trebuit musai sa deschid folderul cu poze.

La Raven’s Nest am ajuns intr-un weekend de mijloc de octombrie cand frunza deja era uscata si natura oferea un spectacol in nuante ruginii. Cocotat in varf de deal sub niste stanci, cuibul e format din cateva casute traditionale vechi de peste 200 de ani, reconditionate exemplar in unitati de cazare care imbina traditionalul locului cu elemente moderne si restaurantul, vatra zmeilor, o structura noua, atipica, octogonala, care impreuna formeaza The Hidden Village cu o arhitectura inedita intr-un peisaj de poveste. Noi suntem de parere ca este cel mai frumos si original loc de cazare din Romania, dintre cele experimentate de noi in ultimii 10 ani impreuna.

De pe terasa construita cu grija printre stanci, la care ajungi pe o poteca ce te plimba prin padure si pe langa un cinematograf in aer liber dotat cu pufuri si hamace colorate, ti se deschide panorama muntilor Apuseni, o incantare la apus dar si la rasarit.

Serile dupa drumetiile din zona, care sunt pe alese, noi ne-am incumetat doar pana la pestera Huda lui Papara, ti le poti petrece pe terasa cu vedere panoramica spre Apuseni, la balaceala in jacuzzi panoramic de langa terasa de pe stanci sau la foc de tabara in mijlocul cuibului, dupa apus.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s