Galerie

Inceput de mai in Transilvania

Anul acesta sarbatorile de pastele ortodox s-au suprapus cu mini vacanta de 1 mai si am profitat de cateva zile de primavara pentru a vizita o ferma de struti, biserici fortificate, palate, castele pentru zane si Transfagarasanul sub tone de zapada. Mai precis ne-am indreptat spre Porumbacu de Sus unde aveam rezervata cazarea pentru urmatoarele trei zile.

Am plecat dimineata dupa ce am facut bagajele in graba si am impachetat cam toata casa, cu carucior cu bicicleta cu rucsac de carat piticutul la munte si la drum am pornit la primul somn de pe la ora 10 si jumatate. Prima oprire era programata la Rapa Rosie de langa autostrada ce ocoleste orasul Sebes. S-a potrivit perfect cu ora mesei, astfel ca am combinat o mica plimbare pentru a admira ciudatele formatiuni de eroziune cu un pranz copios servit in potbagajul masinii.

Urmatoarea oprire a fost la Ograda cu Struti pe care am zarit-o pe drum spre Rapa Rosie si am zis ca la intoarcere trebuie sa intram sa vedem despre ce e vorba. La prima vedere am crezut ca e o ferma de animale cum sunt multe altele in care copiii sunt invitati sa interactioneze cu tot soiul de animale domestice si au ca punct de atractie si niste struti dar nu, nu a fost asa. Era o ferma care comercializa carne si semipreparate din carne de strut. Nu am fost prea impresionati asa ca am dat o geana pe la bietele animale, destule de ciudate si agresive si am purces mai departe.

La nici 15km de Sebes, in drumul nostru era satul Calnic cu a sa biserica fortificata. Este una din cele 7 biserici fostificate incluse in Patrimoniul Mondial UNESCO si spre rusinea noasta inca nu am reusit sa o vizitam, deci o oprire era mai mult decat necesara. Micuta cetate cu ziduri circulare este o oaza de verdeata, curata si ingrijita, intr-un sat care a cunoscut si vremuri (mult) mai bune.

Construita initial la mijlocul anilor 1200 ca resedinta nobiliara, si-a pastrat statutul pana prin 1430 cand cetatea a fost vanduta taranilor din Calnic, care in prima jumatate a secolului al XVI-lea au inceput inaltarea unei noi centuri de ziduri, au intarit turnul portii, iar in curtea interioara au ridicat capela. Tot in curtea interioara, lipite de zid, au fost construite camari pentru provizii. In caz de asediu, locuitorii satului se refugiau in curtea cetatii, fiecare familie avand o incapere locuinta plina cu provizii. La finalizarea acestor lucrari masive de extindere si intarire, cetatea a primit infatisarea de azi. Fortificatia a fost restaurata intre anii 1961-1964, iar in 1998, obiectivul a fost inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO.

Vlad a fost incantat de vizita, a alergat in sus si in jos in iarba moale si a urcat in turnul clopotnita de unde a admirat peisajul si casutele din sat de la inaltime.

Pe semne ca s-a simtit bine la Calnic, cum a ajuns in masina, cum a si venit mos Ene pe la gene si a dormit restul drumului pana la destinatie, adica in Porumbacu de Sus. Vlad a ajuns cu bateriile incarcate si si-a petrecut seara in curte alergandu-l si tragandu-l de coada pe Ares, catelul proprietarilor cabanei.

A doua zi era in plan urcarea la cabana Negoiu din muntii Fagaras insa vremea ne-a strica planurile si ploaia ne-a facut sa ne indreptam catre Transfagarasan la Balea Cascada, pana unde se poate urca cu masina pentru a lua telecabina catre Balea Lac. Aici Piticutul a bifat prima urcare cu telecabina si s-a intalnit cu o mare de alb si de zapada care insa nu i-a fost pe plac, probabil deranjandu-l lumina excesiva. Am reusit sa facem cateva poze pe repede inainte si sa inghitim o ciorba la cabana Balea Lac si am si urcat in telecabina ca sa scape Piticutul de disconfort.

De la domnul care vindea bilete la telecabina am aflat ca e primul an, dupa multi ani in care nu au construit hotelul de gheata de la Balea pentru ca a fost prea cald iarna aceasta desi ca un paradox, au cazut foarte multe precipitatii, iar Transfagarasanul se afla sub 5 metri de zapada. Cel mai probabil vor amana deschiderea drumului anul acesta, programat initial pe 1 iulie datorita zapezii excesive.

Dupa experienta inzapezita am plecat la drum ca sa-si faca Piticutul din dotare somnicul de dupa amiaza. Fiind relativ aproape de locul de cazare am hotarat sa mai lungim drumul pentru un somn linistit, asa ca am ajuns in Avrig la Palatul Brukenthal. Aici Piticutul si-a continuat somnicul in parcare sub supravegherea lui tati, iar mami a plecat la vizitat de palate si gradini.

Palatul de vara al baronului Samuel von Brukenthal (1721-1803), guvernator al Transilvaniei, a fost construit intre 1780 si 1785 dupa modelul palatului Schönbrunn din Viena. Cladirea in stil baroc are forma de U, cu un corp central si 2 aripi laterale. Aici a fost expusa renumita colectie a baronului Brukenthal formata din 212 tablouri si 129 gravuri, in prezent gasindu-se la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Din pacate, dupa moartea baronului cladirea, avand mai multi proprietari nepasatori, s-a degradat cu repezeciune.

Palatul a detinut si unul dintre cele mai frumoase parcuri, organizat in terase care coboara spre lunca Oltului. Suprafata de peste 20 hectare a fost amenajata dupa modelul gradinilor frantuzesti, cu fantani arteziene, o scara splendida si mai multe alei laterale, vaze, banci, statui de piatra, si o oranjerie, in care se cultivau curmali, migdali, nucsoara, pepeni si ananas. Din pacate, la fel ca si palatul si parcul a intrat intr-un somn adanc… nu a mai fost ingrijit, vegetatia a crescut in voie si astazi este mai mult o padure decat un parc.

Ziua urmatoare, cea de duminica, am inceput-o cu o plimbare prin sat si pe dupa amiaza am ajuns la abatia cisterciana de la Carta din Tara Fagarasului, pe o vreme cu nori negri si amenintatori. Nu am scapat nici de o ploaie de vara cu bulbuci. Am vizitat ruinele frumoasei biserici de mai multe ori dar, fiind in zona, era pacat sa nu ne abatem de la drum sa vada si Vlad frumosul asezamant. Ca o noutate, mai bine zis o surpriza neplacuta, a fost aflarea vestii ca turnul nu mai este vizitabil, din motive de siguranta, dupa instalarea unor clopote electrice. Panorama si ansamblul bisericii vazute de sus erau punctul forte al complexului.

Pe langa faptul ca este o manastire extrem de frumoasa si ingrijita, are o poveste aparte dar este si inconjurata de legende misterioase. Un document emis in 17 aprilie 1418, la Konstanz, oras aflat pe teritoriul Germaniei, de catre regele Sigismund I al Ungariei, aminteste ca abatia a fost intemeiata, construita si dotata cu drepturi si privilegii de catre predecesorii sai. Atribuirea sa regalitatii maghiare este argumentata si de actul desfiintarii sale, acesta fiind datat la 27 februarie 1474 si semnat de Matei Corvin.

Abatia Carta nu este o biserica fortificata saseasca, ci este unica manastire cisterciana din Romania, o constructie veche de peste 800 de ani.

Calugarii cistercieni aveau un stil de viata plin de restrictii, posteau tot anul si se multumeau doar cu branza, castane si fierturi din frunze de fag. Datorita restrictiilor la hrana, vinul era singurul aliment care le dadea putere. Nu aveau chilii si dormeau toti intr-o camera, pe paie. Se trezeau la 3 dimineata si din trei in trei ore aveau slujbe. In rest munceau toata ziua. Stilul de viata, austeritatea si regulile stricte sunt doar cateva din explicatiile decesului prematur al calugarilor din abatie. Se spune ca acestia mureau la doar 35-40 de ani.

O legenda interesanta ii pune pe cistercieni in competitie cu Diavolul. Se spune ca atunci cand calugarii au purces la construirea bisericii Carta, Diavolul, cuprins de manie, a inceput sa construiasca o cladire mai frumoasa si mai impunatoare. Diferenta intre cele doua constructii era primordiala. Biserica se ridica spre cer iar constructia Diavolului se ducea spre adancuri. Insa, calugarii i-au venit de hac competitorului lor inundandu-i zona construita cu apa Oltului. Astfel, legenda spusa de sateni explica existenta unei mlastini fara fund in apropierea satului.

Lasand la o parte povestile si legendele care inconjoara biserca, este un loc care merita vizitat cu prisosinta.

Dupa vizita la frumoasa abatie de la Carta, am trecut si pe la faimoasa constructie Castelul de lut Valea Zanelor fiind la o aruncatura de bat de cazare. M-am gandit ca ajungand cu o ora inaintea inchiderii o sa fie mai putini vizitatori, locul fiind inundat de turisti dar nu a fost asa. La vizitele anterioare parca nu am simtit asa de deranjanta aglomeratia din jurul obiectivului. Prea multe constructii au aparut in jurul castelului, prea mare agitatia din zona, prea mult s-a schimbat totul si nu mai are legatura cu ideea feerica de castel de zane. A devenit locul mult prea comercial. Nu ne-a placut de loc dar am vrut neaparat sa vada si Vald castelul de piticuti.

Initiativa este laudabila, un castel de zane construit din materiale naturale, pamant, paie, argila, nisip si piatra de rau pentru pereti, si sindrila de molid pentru pantele rotunjite ale acoperisului. E o destinatie simpatica si haioasa de vizitat cu copiii si probabil vom reveni aici cand va fi introdus in circuitul turistic ca hotel si se va deschide si restaurantul de alaturi, construit sub pamant. Cred ca orice copil ar fi incantat de o astfel de experienta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s