Incercand sa ne tinem cumva de un plan maret cu nici un weekend acasa, gandit pentru la vara, dar exersat din timp ca sa ne intram in mana cu Piticutul, am cautat un nou obiectiv de vizitat pentru acest weekend ramas descoperit. Trebuia sa fie ceva relativ aproape de casa, maxim doua ore de condus si usor accesibil. Asa ne-a venit ideea de a da o fuga pana la Cetatea Siriei, despre care citisem ca a devenit o importanta atractie turisica de cand s-a asfaltat un drum pana la poalele cetatii. Nu ne prea place noua ideea asta de loc usor accesibil pentru ca atrage tot felul de turisti de weekend care in mod normal nu s-ar osteni sa asude pentru un urcus de 100 de metri daca nu se pot deplasa cu masina pana in buza obiectivului dar am zis ca nu o fi Dracu’ asa de negru precum pare. Dar a fost!
Cu toate ca panorama care ti se deschide asupra ruinelor cetatii si a peisajului inconjurator dupa ce iesi din desisul padurii este impresionanta, aglomeratia de turisti iesiti sa incinga gratarele la baza zidurilor, muzica indoielnica ce bubuie din boxe spre deliciul publicului, zgomotul asurzitor si praful ridicat de motoarele enduro si aATV-urile care iti taie calea in viteza reusesc sa iti strice cheful de vizitat si buna dispozitie chiar de la inceputul plimbarii.
Pentru noi a fost o premiera acest colaj de evenimente suprapuse pe un fundal care a fost martor la peste 800 de ani de istorie si ne-a confirmat ca daca este usor de ajuns, cel mai probabil nu merita sau vom fi dezamagiti. Cu toate astea, cetatea are o poveste frumoasa si de numele ei se leaga o multime de evenimente istorice.
Cetatea a fost ridicata in trei etape, prima dupa invazia tatara din 1241, apoi in timpul lui Ioan de Hunedoara, iar in a treia faza, in timpul stapanirii familiei Bathory. A fost construită in stil romanic, iar donjonul avea in partea de sus creneluri, de unde putea fi supravegheata intreaga regiune. Din pacate cetatea a reprezentat un potential pericol pentru habsburgi care si-au trimis trupele sa o distruga in 1784. Se presupune ca habsburgii se temeau ca nu cumva cetatea sa ajunga pe mana taranilor rasculati ai lui Horea, Closca si Crisan.
Azi, ea este o ruina vizibila din aproape orice parte a localitatii cu acelasi nume. Este situata pe o stanca de forma neregulata, fiind vizibile fragmentele de zid, ramasitele unui donjon si curtea exterioara ale carei ziduri, groase de peste un metru au ramas intacte pana in prezent. In fata cetatii se intindea un sant, care, odinioara, putea fi trecut pe un pod mobil, element intalnit si la celelalte cetati medievale din acea vreme. Cetatea avea un rol de securizare militara a regiunii, dar si economic, fiindca sub stapanirea sa se aflau 110 sate din zona limitrofa.
La fel ca probabil de toate cetatile care au supravietuit istoriei sau nu si de cetatea Siriei se leaga legende de tot felul. O cunoscuta legenda spune despre cetatile din Siria, Soimos si Lipova ca ar fi fost ridicate de catre trei surori. Cele trei fecioare s-au intalnit la Siria. Prima a spus: ”Daca ma ajuta bunul Dumnezeu, cetatea mea va fi gata maine.” A doua, pentru a nu fi mai prejos, a spus: ”Si cetatea mea va fi gata tot maine”. Cea de-a treia exclama sfidator: ”Chiar daca nu ma ajuta bunul Dumnezeu, cetatea mea va fi gata maine.” Dupa ce mesterii au terminat construirea celor trei cetati, acestea s-au prabusit. Fecioarele se transformara in serpi albi, fiecare purtand cate o coroana de aur pe cap si o cheie de aur in gura. Astfel, ele apar in fiecare an, asteptand eliberatorul care sa le ia coroanele si cheile, dupa care ele se vor transforma iarasi in fecioare iar cetatile vor reaparea in toata splendoarea lor.
Vacante cu Vlad 