Optimisti fiind in ceea ce priveste relaxarea restrictiilor pentru la vara in Italia mult indragita de noi, am prins curaj si am rezervat cazare pentru o noua incursiune in Muntii Dolomiti.
Rasfoind internetul, in cautare de noi trasee de batut la pas si nu pentru ca nu ai de unde alege, doar ca pentru mine ar fi a 4-a excursie in muntii acestia minunati si sunt mereu in cautare de ceva nou, nu am rezistat tentatiei de a deschide folderul cu poze din ultima excursie ca sa ma uit prin amintiri. Doamne ce locuri frumoase am vazut atunci.
Traseul Lago di Sorapis, un traseu un pic mai dificil de facut cu copil mic, cred, dar pe care as vrea sa-l abordam si anul acesta cu Piticutul din dotare pentru ca este cu adevarat un loc deosebit. Fata de tura trecuta cand am facut un circuit, de data aceasta, sper sa reusim sa facem traseul de aproximativ 6 km dus, 6 km intors pana la lacul Sorapis. Aceasta prima portiune de traseu fiind mai usoara, iar apele turcoaz laptoase ale lacului care parca sunt imbratisate de culmile ascutite si golase ale muntilor care o inconjoara merita efortul. In plus, dealungul traseului ai in permanenta panorame spectaculoase cu muntii inconjuratori.
Un alt traseu care merita facut si refacut la nesfarsit, parerea mea, pe care vreau sa-l facem si de aceasta data in noua formula de trei, este Tre Cime di Lavaredo. Un loc foarte popular printre turisti si destul de aglomerat de fiecare data, cu trasee usoare si accesibile tuturor dar cu privelisti care iti taie rasuflarea. Tura trecuta, ca sa evitam aglomeratia de pe traseu, am preferat sa abordam o ruta de via ferrata.
Via ferrata Monte Paterno – De Luca Innerkofler, probabil cel mai faimos traseu de ferrata din acest grup muntos cu cele trei varfuri in fundal, care te poarta de-a lungul unei poteci cu tuneluri sapate in munte in Primul Razboi Mondial, la inceput, te urca pe varful Monte Paterno de unde ti se deschide o panorama incredibil de frumoasa cu muntii inconjuratori, ca mai apoi sa te coboare in vale peste varfuri si varfulete de munte stancos. O plimbare pe poteci cu o istorie de o suta de ani. Un traseu nu foarte dificil, dar destul de tehnic la prima vedere, care mi-a testat un pic toleranta la atarnatul la inaltime. Abia astept sa-l parcurgem si cu Vlad, evident cand va mai creste. Pana atunci vom face o plimbare in trei pana la Rifugio Comici unde vom comanda minestrone iar la desert tiramisu, vom admira natura si ne vom bucura de ea cu ale ei peisaje iesite din comun.
Poate locul in care mi-am dorit sa revin cel mai tare este grupul muntos Sella si m-am bucurat tare mult ca am reusit sa urcam cu gondola din Passo Pordoi. Desi am ajuns cam pe dupa amiaza, am reusit sa dam o fuga si pana pe varful Piz Boe, destul de in viteza ca sa prindem ultima gondola in jos, aflat la 3152m altitudine. Imi aduceam aminte de locul acesta ca fiind unul parca din alta lume si la fel m-am simtit si de aceasta data. Acest platou mie imi seamana cu peisajul de pe Marte, chiar daca nu am fost acolo, inca, dar e un substitut perfect pentru mine. Imi place foarte mult aceasta particularitate a Dolomitilor, faptul ca sunt niste pereti verticali, stanci pure, munti golasi fara vegetatie. Pentru mine sunt unele dintre cele mai frumoase peisaje montane cu stanci masive, vai inguste, lungi si adanci.
Iar cireasa de pe tort, cand ajungi cu gondola pe platoul de sus este panorama care ti se deschide cu muntele vecin, faimosul Marmolada, singurul ghetar din Dolomiti si totodata cel mai inalt varf, de peste 3340 de metri.
Mi-ar place ca pe viitor, candva, sa ne rezervam o noapte de cazare la Rifugio Forcella Pordoi sau si mai bine la Rifugio Boe, ca sa prindem un apus si un rasarit martian in acest loc spectaculos.
Dar pana una alta, ne intoarcem in Dolomiti cu un Piticut, iar mami va trebui sa gaseasca niste trasee la fel de spectaculoase dar potrivite plimbarilor mai lente in familie si adaptate unor picioruse grasute, dornice de explorat, masura 21.
Vacante cu Vlad 