Zile de vacanta in inima Transilvaniei, cu basecamp la Mesendorf Gasthaus

Plecand de dimineata din Timisoara, am sperat la un drum usor si nu foarte lung, insa dupa sapte ore si jumatate, multumita santierelor de pe drum si aglomeratiei tipice in lipsa autostrazilor, am ajuns la Mesendorf pe dupa amiaza, cand tocmai daduse o ploaie serioasa ce a cam racorit atmosfera.

Pe drum am facut o singura oprire mai serioasa la Slimnic, de fapt a fost o escala rapida sa vizitam cetatea taraneasca. Construita in secolul XIV, cunoscuta si sub numele de Stolzenburg, Cetatea Mandra, ce domina satul Slimnic din varful unui deal, reprezenta un avanpost al Sibiului spre nord si avea menirea sa apere drumul dintre Medias si Sibiu. Desi vazusem poze cu fortificatia, ajunsi la fata locului am avut surpriza sa descoperim un loc tare frumos si ingrijit in interiorul zidurilor. Fortificatia are o prezenta foarte scenica si te transpune intr-o atmosfera misterioasa cand te plimbi la baza interioara a zidurilor. Catelusul castelului a facut deliciul lui Vladut care a chiuit si a alergat dupa el prin toata curtea.

Restul dupa amiezii l-am petrecut in curtea cazarii de la Mesendorf Gasthaus unde Vlad a avut parte de activitatea lui preferata, adica a mutat si lins toate pietrele care i-au iesit in cale, a scormonit pamantul proaspat plouat si a alergat dupa cei trei caini ai proprietatii.

Vineri dimineata ne-a intampinat cu o vreme caracteristica lunii noiembrie, adica frig si ploaie dar spre pranz s-au imprastiat norii, s-a aratat soarele iar temperaturile si-au mai revenit. Cu greu am reusit sa ne mobilizam si sa iesim un pic la explorat dar am pornit in cautarea bornelor de la Via Transilvanica stiind ca sunt pe aproape si parca ne-a mai revenit cheful de umblat.

Am bifat cateva borne si pornind la pas, zidurile batranei biserici fortificate din Crit ne-au purtat direct in curtea pensiunii cu aer medieval de la Casa Kraus. Privelistea din curte spre colinele Transilvaniei cu dealurile ei verzi si acoperisurile caselor din departare ne-au invitat sa ne asezam la una din mesele de pe terasa pentru o vreme. Iar ploaia care incepea sa picure frenetic a fost un motiv in plus.

Pe ploaie marunta am vizitat si frumoasa fostificatie de la Crit, unde se pastreaza zidul de incinta oval si patru turnuri, datand din secolul al XV-lea, insa biserica este una mai noua, construita intre 1810 si 1813, dupa ce cladirea initiala, amintita pentru prima data in 1270, s-a prabusit. Interesant este ca din curtea Casei Kraus, trecand printr-un mic tunel, ai acces direct in curtea bisericii fortificate, asta deoarece actuala pensiune a fost in trecut Casa Parohiala din Crit, iar preotul avea o intrare directa inspre biserica.

Cu greu ne-am dat dusi de pe terasa si aveam in plan sa ajungem pana in Saschiz sa vizitam cetatea taraneasca, biserica fortificata si o locatie recent deschisa unde poti savura din bunatatile locale, Tei cafe, insa Piticutul era deja frant dupa o noapte aproape alba si o zi agitata alaturi de copilasii prietenilor si a fost cam marait, astfel ca ne-am intors la cazare, lasand pe zilele urmatoare iesirea la Saschiz.

Ziua urmatoare am dedicat-o unei vizite la Viscri, unde aveam si rezervare pentru pranz la Viscri 32. E mai complicat cand mergi la pranz cu toata satra lu’ Papuc, care numara 19 persoane, astfel ca eram cumva constransi de rezervare si somnicul lui Vlad. Ne doream sa-si faca Piticutul somnul dar sa ajungem si sa mancam deliciosenii la restaurant.

In prima faza, ajunsi la Visci am cam pierdut vremea in parcare, deoarece am adus cu noi ploaia din Mesendorf.

Cararea din parcare pana in centrul satului serpuieste pe langa gradinile oamenilor si din loc in loc esti intampinat cand de un catel sau doi, cand de un ponei sau trei, asa incat am stat la socializat cu animalutele din sat spre incantarea Piticutului.

Sarmanta Biserica fortificata o vedem pentru a patra oara, eu cel putin, insa era in premiera pentru Vlad. Ce-i drept a mai fost in vizita si el la Viscri dar era inca la copt in burtica 🙂 Imi place mult bisericuta asta, este restaurata cu grija si intretinuta, curtea mereu plina de flori si de fiecare data te intampina cu cate o expozitie interesanta. De data aceasta era o prezentare despre fabrica de teracota din Medias si ale sale minunatii de cahle presate si pictate manual. Iar panorama satului vazuta din turn, este mereu o incantare, indiferent de vremea de afara.

Dupa vizita de la biserica, am pus Piticutul la somnic si ne-am invartit cu masina o ora si jumatate prin satele invecinate. Numai bine pe cand s-a trezit, era deja servita masa pe terasa de la Viscri 32. Vlad a fost captivat de nebunia din curte unde zburdau copiii in toate partile, chiuiau si se harjoneau si a mancat cu pofta doua snitele de pui cu cartofi piure, ca m-am tot minunat unde intra atata mancare. Judecand dupa pofta lui Vlad, declaram un succes pranzul servit la Viscri.

Cu burtile pline si una bucata copil fericit, am plecat spre Saschiz sa vedem ce ratasem cu o seara inainte si ne-am oprit fix in cupa unui excavator din parcarea bisericii. Copilul nostru este mare fan excavatoare si a trebuit sa ii facem placerea de a „vizita” intai utilajele din parcare pentru ca abia apoi sa trecem la obiectivele de patrimoniu.

De la doamna care ne-a vandut biletele de intrare in biserica am aflat ca Cetatea Taraneasca din Saschiz este temporar inchisa, fiind in renovare insa ne-a invitat sa urcam in turnul si podul bisericii recent renovate, ansamblu care face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Turnul de aparare este unul aparte, cu un aspect masiv si are prevazute niveluri cu guri de tragere. Transformarea sa in clopotnita s-a realizat o data cu construirea turnului cu ceas din Sighisoara in anul 1677, probabil de aici si asemanarea cu cel din urma.

Dupa vizita la utilaje si biserica, ne-am pozat cu o alta borna de pe Via Transilvanica, vanatoarea de borne devenind laitmotivul excursiei si am dat o fuga pana dupa colt, doua case mai jos adica, la Tei cafe, o simpatica si tare inverzita gradina unde am baut niste socata, cafea si am gustat din populara tarta locala cu rubarba. Vlad evident a reperat o basculanta si un excavator de jucarie, parca stiau ca o sa venim :))) si a mutat pietricele pana la plecare, terorizand din cand in cand cate o pisica ce isi cauta linistea pe langa noi.

Seara, intorsi in Mesendorf am dat o fuga sa vedem ce se ascunde dupa poarta de la Mesenorf 65 unde citisem ca se face un cascaval local foarte gustos iar restul timpului l-am petrecut alergand cateii prin curte si prinzand baloane de sapun impreuna cu gasca de copii de la cazare.

Duminica aveam planuri mari, ne doream sa ajungem pana la vulcanul stins de la Racos si sa-i facem o vizita Batranului din Carpati, DAR PLOAIA isi dorea sa ne schimbe planurile. A plouat aproape toata ziua, marunt, sustinut, cu bulbuci, cu tunete si fulgere cateodata. Dar tot am plecat la explorat. Intai in sat ca sa vedem biserica fortificata, pe care am gasit-o insa inchisa dar am reusit sa urcam in turnul de aparare, iar apoi in imprejurimi.

Prima oprire am facut-o la Batranul din Carpati, un gorun stravechi de 900 de ani. Undeva pe un varf de deal, la aproximativ doi kilometri de satul Mercheasa, un stejar gigantic domina peisajul. Trunchiul sau are un diametru de aproximativ 3 metri, inaltime de 21 de metri, iar varsta i-a fost determinata prin calcule statistice. Stejarul din Mercheasa a fost declarat monument al naturii in anul 2011 si reprezinta prin caracteristicile iesite din comun un exemplar unic al speciei sale. Am fost placut impresionata sa vad ca este un obiectiv vizitat de multi turisti.

Dupa vizita de la stejar, am incercat sa luam masa, unde altundeva decat in portbagaj, dar am cam fost alungati de ploaie, care ne-a urmarit 30 de kilometri mai departe pana la Racos.

La Racos, surpriza! Pe langa ploaia enervanta care nu mai contenea, am fost anuntati la casa de bilete de la intrarea in complexul geologic ca nu putem vizita vulcanul stins deoarece este interzis accesul pana inclusiv in luna octombrie, anul curent, doarece Netfilx filmeaza un serial de 10 episoade, continuarea filmului Django Unchained din 2012. Pff! La asta clar nu ne asteptam, dar trebuie sa vad si eu filmul asta, am devenit curioasa.

Ajunsi in parcare, printre balti si siroaie de apa, ne-am echipat de ploaie si am dat o fuga pana la Lacul de Smarald si coloanele de bazalt. Sinceri sa fim, nu am fost prea impresionati, probabil si datorita vremii, a noroiului alunecos de pe talpa si a apei din pantofi, a sosetelor si hainelor ude, insa locatia aceasta ramane deocamdata nebifata. Vreau sa revenim pe vreme buna, cand vom putea vizita si vulcanul, admira verdele smarald al lacului scaldat in razele soarelui si coloanele de bazalt in lumina portocalie de apus. Cetatea Bethlen din Racos este un alt obiectiv care merita atentie, este restaurat iar biletul de la complexul geologic iti permite accesul si aici.

De la Racos am plecat tarziu si cam in graba, aveam un Piticut obosit si o rezervare pentru cina la Mesendorf 65 pe care ne doream sa nu o ratam.

Cam asa a aratat weekendul nostru prelungit de Rusalii in Transilvania, unde frigul si ploaia ne-au insotit in fiecare zi, dar ne astepta acasa o saptamana fierbinte cu temperaturi de 40 de grade. Deci suntem razbunati!

Luni am plecat spre casa cu o intarziere regulamentara de o ora iar Vladut, deja obosit dupa alergatul cateilor prin curte a adormit inainte sa iesim din sat. Pe drum, am facut nelipsita oprire pentru luat pranzul in portbagaj.