Galerie

Trei cetati si un weekend prin vecini in Serbia

Dupa weekendul trecut, petrecut la Dunare, am ramas cumva cu sentimentul ca nu am stat destul si nu am vazut suficient din ce avea locul sa ne ofere, astfel ca ne-am intors pe clisura Dunarii, de data asta pe malul Sarbesc. Aveam in plan sa vizitam Cetatea Golubac, un muzeu care promitea sa fie interesant si am inghesuit in program si cateva ore de balaceala la strandul de langa cazare. Cu temele facute de acasa, am pornit cu entuziasm spre granita, unde dupa o ora de stat in vama cu 5 masini in fata noastra am inceput sa ne pierdem rabdarea si sa punem la indoiala decizia de a merge la „relaxare” in Serbia.

Dupa mai bine de o ora pierduta degeaba in vama, inca una pe drum, deoarece nu am mai ajuns in timp util sa prindem bacul de la Stara Palanka, ce ne-ar fi scurtat drumul, inca trei ore pe drumuri prin lanuri de „malai”, floarea soarelui si paduri de bagrini, cum zicea Silviu si am ajuns la Cetatea Golubac, taman la ora pranzului pe o caldura insuportabila, insa cetatea aceasta merita descoperita indiferent de vreme. Dupa vizita la cetate, am ramas asa de impresionati ca am abandonat planurile de acasa si ne-am reorientat spre a vizita cetatile de la Smederevo si Ram, ce alaturi de Golubac au fost construite pe malul sarbesc inainte de defileul de la Portile de Fier.

Cetatea Golubac

Cetatea Golubac, o fortificatie medievala militara importanta a fost construita chiar la intrarea in Portile de Fier, in punctul in care Dunarea are cursul cel mai lat, pentru ca apoi sa intre in defileul stancos al muntilor, reprezentand un punct strategic exceptional. A permis un control facil al tuturor traseelor terestre si ale cailor navigabile care leaga estul si vestul, in timp ce stancile abrupte si inaccesibile pe care a fost inaltata, precum si fluviul in sine, au servit ca protectie naturala. Intocmai aceasta pozitionare privilegiata a fost motivul pentru care puterile limitrofe, Ungaria, Serbia iar mai apoi Imperiul Otoman au luptat pentru capturarea cetatii, pentru a detine controlul si puterea asupra granitei dunarene.

Interesant este si faptul ca nu se stie exact cine a construit cetatea, insa a fost mentionata in surse istorice prima data in 1335, fiind prezentata ca fortificatie militara maghiara. Cu toate astea, a fost fondata mult inainte, aparand pe diferite harti medievale sub misterioasa denumire de Golubica, „porumbel”.

Legendele spun ca in cel mai de sus turn al cetatii a fost inchisa regina Bizantului, Elena, care a crescut porumbei, indragostita fiind de gingasia si frumusetea lor. Tocmai de aceea, fortareata a primit numele Cetatea Golubac, adica Cetatea porumbeilor.

Cetatea in sine, este formata din doua parti, fortificatia interioara cu cel mai inalt turn de straja in „orasul de sus”, fiind prima si cea mai veche cladire din cetate, respectiv fortificatia exterioara care impreuna cu palatul si turnul care il protejeaza reprezinta „orasul de jos” acestea fiind construite ulterior. In perioada de domnie otomana a fost adaugat un turn octogonal exterior, supranumit si turnul tunurilor, iar fortificatia exterioara a fost intarita cu ziduri noi, deoarece armele de foc au fost folosite la mare intensitate in secolul XV iar arhitectura cetatii a trebuit adaptata acestui nou mod de lupta.

Astazi, o parte a cetatii este acoperita de apele Dunarii ca urmare a construirii barajului de la Portile de Fier. Fortareata a fost supusa unui amplu proces de restaurare si de lucrari arheologice. Au fost reinnoite complet noua turnuri, care au capătat acoperis si au fost unite prin ziduri de legatura.  S-au reconstruit unele incaperi, s-au amenajat spatii noi, iar intreaga zona din jurul cetatii a primit un aspect modern.

Ce mi se pare atipic si totusi foarte destept implementat la aceasta fortificatie sunt cele 4 trasee care pot fi parcurse de vizitatori, un traseu la baza de jos a fostificatie, accesibil cu copii si alte 3 trasee cu dificultate medie sau mare, amenajate foarte minimalist in stanca, un fel de via ferrata, sa nu distorsioneze arhitectura fortificatiei, care te urca pe varsantul abrupt al „orasului de sus” si te poarta pe la turnuri, trasee care sunt accesibile doar persoanelor care au implinit 18 ani. Astfel ca noi am reusit sa vizitam cu Pitcutul din dotare doar 4 din cele 9 turnuri existente, curtea „orasului de jos” si palatul care cred ca a avut parte de cele mai multe lucrari de reconstituire si transformare. In ciuda caldurii extreme, am fost super impresionati de arhitectura fortificatiei si de modul in care se pliaza pe relieful abrupt si stancos, respectiv de modul curat de restaurare care a reusit sa puna in valoare foarte frumos constructia.

Cetatea Ram

A doua zi, pe o ploaie cand mocaneasca, cand furtunoasa, dupa o noapte in care a turnat necontenit pana am ramas fara curent la hotel, pana de curent ce a tinut pana dimineata inainte de micul dejun, am plecat la o plimbare cu masina intai pe clisura Dunarii, ca mai apoi sa ne intoarcem si sa pornim spre Cetatea Ram, alta minunatie din vremuri premedievale.

In micuta asezare Ram, pe malul sudic al Dunarii, vis a vis de gurile de varsare ale raurilor Caras si Nera, in curbura fluviului, pe o stanca abrupta se inalta cetatea cu acelasi nume, Cetatea Ram, o fortificatie construita in jurul ruinelor unui mausoleu roman sau chiar preroman, zona fiind locuita de celti.

Existenta acestui loc a fost consemnata pentru prima data in timpul domniei imparatului Traian, cand a fost mentionat ca o asezare unde au stationat unitatile de cavalerie. Complexul roman avea probabil un scop religios, dar a servit si ca punct de orientarepentru circulatia pe fluviu. Cea mai veche mentiune a Cetatii Ram dateaza din 1128, cand armata bizantina i-a invins pe maghiari. In jurul anului 1500, la comanda sultanului Baiazid al II-lea s-au facut lucrari de intarire a cetatii existente pentru a face fata tunurilor de asalt. Ea a fost construita, de asemenea, cu scopul de a intari apararea granitelor de nord-vest ale imperiului, granite care erau aparate pana atunci doar de fortificatiile deja existente de la Smederevo si Golubac.

Cele cinci turnuri ale fortificatiei au un numar total de 36 de ambrazuri pentru tunuri, ceea ce inseamna ca era nevoie de cel putin 100 de soldati pentru a folosi artileria. Fortareata avea, in general, o structura interna diferita de alte cetati din aceeasi perioada. Ea a avut si un scop civil, iar la etajele superioare ale turnurilor au fost gasite resturi de seminee, indicand faptul ca au fost amenajate camere pentru locuit.

Reconstructia completa a cetatii a inceput in 2017, restauratorii au folosit materiale aduse de la o cariera de piatra din apropiere, care fusesera folosite la fortareata originala. Au fost efectuate analize ale mortarului original pentru fi recreat identic. S-au folosit doar grinzi de lemn, fara ciment sau bare de fier si trebuie sa recunoastem ca au facut o treaba excelenta, lucrarea putand fi data ca exemplu de restaurare.

Dupa vizita la Ram, am ramas in sat pentru a trece Dunarea cu bacul spre deliciul lui Vlad care a savurat fiecare minut pe apa. Ce-i drept, a fost o experienta inedita mai ales datorita „vechiturii” cu care ne-am facut curaj sa trecem Dunarea, iar dupa ce ne-am vazut pe uscat, am plecat spre urmatoarea cetate, cea din Smederevo.

Cetatea Smederevo

Pentru inceput cred ca trebuie sa amintim faptul ca orasul Smederevo a indeplinit temporar rolul de capitala a Serbiei in Evul Mediu, in urma unor batalii pierdute, Belgradul fiind retrocedat maghiarilor, un detaliu pe care noi nu l-am cunoscut la momentul in care am descalecat in parcarea de la baza cetatii. Sinceri sa fim nu ne-am asteptat la dimensiunea zidurilor si multitudinea turnurilor care ni s-au desfasurat sub priviri, fortificatie ce se inalta pe conturul a 11 hectare de teren pe malul Dunarii.

Dupa ce am gasit intrarea, intr-un lateral cam ascuns, ne-am dat seama ca de fapt multitudinea de turnuri, in numar de 19 mai precis, strajuiesc „orasul exterior”. Cetatea exterioara este folosita in prezent ca parc al orasului si gazduieste, ocazional, festivaluri, concerte, targuri si alte evenimente culturale, de asemenea fiind amenajat cu un teren de sport, iar intr-unul din cele trei colturi se afla si „orasul interior”, cetatea pe care ne asteptam noi sa o vedem. O cetate mica dar cu o arhitectura complexa. Aceasta fortificatie reprezinta prima parte a cetatii, inclusiv un palat si alte cladiri necesare pentru a forma un oras interior, au fost finalizate in doar doi ani. Lucrul la suburbiile fortificate si la fortificatiile suplimentare au continuat inca aproape zece ani.

Cetatea a fost construita de sarbi, insa a fost fortificata de catre Imperiul Otoman care a cucerit orasul in secolul XV-lea. Mai tarziu, Semendria, cum a fost botezata initial, a fost o provincie a Monarhiei Habsburgice, iar între 1805 și 1807 a fost din nou centrul statului sarb reinfiintat.

Cetatea a rezistat mai multor asedii ale otomanilor si sarbilor, supravietuind relativ neatinsa, dar in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost puternic deteriorata de explozia accidentala a depozitului de munitie aflat aici si apoi de bombardamentele armatelor aliate.

In ciuda eforturilor de conservare, cetatea se afla inca in pericol din motive intemeiate atat naturale, cat si provocate de om. Nivelul ridicat al apelor subterane rezultat de pe urma construirii barajului de la Portile de Fier ii ameninta stabilitatea si a crescut riscul de inundatii. De asemenea vecinatarea cu calea ferata ce provoaca trepidatii, ameninta stabilitatea turnurilor, unul fiind desprins din zid si inclinat in mod nefiresc de tare.

Desi am trecut in pas mai alert prin aceasta fortificatie, deoarece am depasit cu mult ora de somn a Piticutului, deci am avut parte de maraiala constanta, tot ne declaram impresionati.

In concluzie, putem spune ca ne-a placut mult excursia prin vecini, cele trei fortificatii vizitate au fost de exceptie, ne-a placut mult trecerea Dunarii cu bacul, o experienta pe care vrem sa o repetam, balaceala de la strand, chiar daca a durat mai putin de o ora, deoarece am ajuns cam tarziu si ne-a placut maxim pleskavita cumparata din ceva bomba dubioasa din Veliko Gradiste cu echivalentul in dinari a 6 lei 🙂

Nu ne-au placut soselele si restrictiile de viteza care te tin pe drumuri cu orele si nici furtuna cu grindina de care am avut parte la intoarcere in Varset, ploaie care a cam inundat orasul si ne-a pus dificultati in a trece fluviul care s-a format pe strazi, dar au ramas multe de vazut si descoperit asa ca mai mergem 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s