La 5 Torri voiam neaparat sa ajungem in vara asta italiana insa despre Lagazuoi nu stiam nimic. A fost o intamplare neasteptata si foarte placuta la initiativa prietenilor cu care imparteam experienta montana.
Ajunsi in Pasul Falzarego, am luat telecabina care urca la refugiul Lagazuoi pe o vreme cam nehotarata, noroasa si sus destul de racoroasa. A fost nevoie de un pic de rabdare pentru ca norii sa se risipeasca si sa ni se dezvaluie peisajul muntilor inconjuratori. Daca despre Cinque Torri stiam ca a fost scena luptelor din cele doua Razboaie Mondiale, loc din care italienii au luptat sa-si apere tara, despre Lagazuoi aveam sa aflam ca a fost cazemata austriecilor, refugiul de unde duceau lupta impotriva italienilor.
In Primul Razboi Mondial, soldatii italieni au sapat in stanca un sistem impresionant de galerii care duceau pana sub varful muntelui Lagazuoi pentru a submina amplasamentele austriece. Bucata care alcatuia galeria minelor italiene a fost aruncata in aer in iunie 1917.
La prima vedere nimic din toate astea nu pare evident si trebuie sa fii bun observator pentru a zari pe versanti multele intrari in galerii si tuneluri sapate in stanca pentru refugiu si munitie.
Dupa ce ne-am plimbat pret de doua ore in sus si in jos pe trasee amenajate spre diferite puncte de interes si belvedere de pe platoul Lagazuoi, timp in care Piticutul nostru a dormit in rucsac la aer curat de munte, ne-am incumetat sa coboram in vale pe jos, pe un traseu de via ferrata, categoria A1, traseu atipic, care strabate transee construite din lemn si piatra, poteci sapate in munte si un tunel de aproximativ 1km, sapat in stanca. In prezent tunelul Lagazuoi este complet restaurat si echipat cu cabluri. Am ezitat la inceput, deoarece nu stiam exact ce presupune acest traseu, nu aveam echipament tehnic, nici casti pentru tunel, doar frontale si un Piticut care tocmai se trezea din somnul dulce pe cand ajungeam la intrarea in tunel. Nu stiam cum va reactiona la tunel, la intuneric si nu ne doream sa planga tot traseul.
Dand acuma timpul inapoi, ne dam seama ca a fost o experienta frumoasa si ne bucuram tare ca ne-am incumetat. Traseul nu a fost deloc greu, doar tunelul a pus ceva probleme bebelusesti si evident bucata pe care am facut-o in plus, nefiind atenti la iesirea din tunel si plecand pe o poteca ocolitoare gresita care ne-a tinut ocupati si putin stresati vreo ora, dus intors.
Traseul incepe in forta de sub statia de sus a telecabinei Lagazuoi si coboara sustinut cativa zeci de metri pana intra pe poteci sapate in stanca, iar mai apoi intr-un sistem militar de transee construite din piatra, care era avanpostul fortificat al armatei austriece.
Dupa 10, 15 minute de mers sustinut, se ajunge la intrarea in tunel. Ne asteptam sa fie ingust si jos si nu prea stiam cum il vom traversa cu Vlad in rucsac, dar a fost impresionant de lat si de inalt, putand trece lejer doi, trei oameni unul langa altul. Pe traseu din loc in loc sunt si alcovuri de repaos langa guri de lumina pe unde intrau valuri de aer cald, in tunel fiind destul de frig si foarte umed. Tunelul era aproape in intregime sapat in trepte, cred ca traversandu-l in sens invers ar fi fost cam greu cu Vlad care a stat doar in bratele lui Ta-Ta. Nici asa nu a fost un tronson usor de traversat, treptele fiind inegale, unele inalte pana la genunchi iar umezeala de pe ele te obliga sa te tii permanent de cablurile prinse in perete pe post de balustrada.
In mod cert nu este un traseu pentru cei claustrofobici, fara frontala este aproape imposibil sa il parcurgi, am vazut turisti care urcau la lumina telefonului, dar chiar si asa, traversandu-l parca simti apasarea intunericului si a pietrei care te inconjoara. Este incredibil cum au reusit italienii sa sape acest tunel in versantul de piatra si in ce conditii au lucrat si au luptat in acele vremuri.
Dupa iesirea din galerii, traseul coboara mai intai pe langa versanti abrupti, ca mai apoi sa intersecteze un alt traseu, o ruta ocolitoare care nu presupune traseu prin tunel, care coboara pe un drum lat si serpuit in ace de par pana la parcarea de langa cladirea telecabinei.
Fiind impresionati de ce am vazut si descoperit despre razboiul dus la aceste inaltimi ametitoare si curiosi de mai multe informatii, a doua zi am pornit spre Cinque Torri, unde la baza turnurilor ne astepta cel mai mare muzeu in aer liber dedicat luptelor dintre italieni si austrieci, un platou intreg, sapat, construit si amenajat pentru razboi. Traseele sunt marcate si insotite de panouri informative in italiana, germana si engleza, iar scenariile sunt pregatite pentru a oferi o viziune concreta asupra vietii de razboi in transee. Intrand in sistemul de trasee fortificate poti afla informatii despre cum soldatii au construit transeele, cum si unde au contruit adaposturi pentru dormit, gatit sau supraveghere, colibe pentru a pastra grenade, depozita pusti si mitraliere. Este intr-adevar impresionant si te face sa apreciezi vremurile de pace pe care le traim acum.
La 5 Torri ajungi cu telescaunul sau pe jos, probabil cel mai rapid pe un traseu ce urca in zig zag pe sub telescaun, pe care noi l-am descoperit la coborare cand ploaia ne-a alungat de pe munte, iar pe platoul de sus ai o panorama spectaculoasa cu varfurile inconjuratoare, plus un restaurant la refugiul Scoiattoli ce parea delicios, la care ne doream sa savuram un apfelstrudel dar la ora pranzului cand am ajuns noi nu puteai sa arunci un ac.
Cele cinci turnuri care formeaza acest grup muntos, desprinse parca una din cealalta si toate dintr-o stanca mama, sunt un adevarat monument natural, vizibil din orice punct al platoului. Un veritabil paradis pentru cataratori datorita numeroaselor fete care creeaza trasee cu diferite dificultati, de la cele mai ușoare la cele mai grele.
Din pacate ne-am plimbat prea putin pe acest munte datorita norilor care se adunau si ne avertizau sa nu ne indepartam prea mult de telescaun iar dupa vreo ora si jumatate de trasee, am fost alungati de ploaie. Dar aici vom reveni pentru o plimbare mai ampla, ne-a placut tare mult ce are de oferit acest grup muntos iar trasee sunt multe si pe gustul oricarui iubitor de munte.
Vacante cu Vlad 