De ce din viitor? Pai pentru ca am profitat la maxim de escapada noastra in doi in Marea Britanie si ne dorim sa o repetam. Papa, nu te stresa ca nu vom face un obicei din a calatori fara Vlad, dar recunoastem ca prinde tare bine o astfel de iesire din rutina zilnica. Iar lui Vlad ii prinde bine sa se mai desprinda de noi si sa devina putin cate putin mai independent si in plus, timpul petrecut cu bunicii este si el de nepretuit!
Trebuie sa recunosc ca mi-a cam tremurat mana pe tastatura in timp ce dadeam clicurile pentru cumpararea biletelor de avion si am simtit un gol in stomac la primirea pe email a confirmarii. Excursia asta a venit la pachet cu multe sentimente de vina si prea putine de impacare la gandul ca ne doream sa facem o iesire in doi, fara micul nostru excursionist. Si am avut la dispozitie fix o luna si jumatate sa ma simt cand entuziasmata la gandul plecarii, cand plina de remuscari. Nu mai calatorisem in doi de mai bine de doi ani si simteam nevoia sa mai facem asta. Ideea ne-a venit doar cu cateva zile inainte si am profitat de reducerile oferite de compania aeriana de 1 Aprilie, astfel ca, prea repede s-a concretizat planul de a testa apele daca mai stim sa calatorim doar in doi. Un carusel de sentimente pe care nu le cunosteam inainte de venirea lui Vlad iar cand vinovatia era greu de suportat o alungam cu gandul ca avem timp sa luam bilete si pentru mezin si mergem in formula completa. Asta presupunea totusi multe probleme logistice la fata locului dar astea erau deja detalii.
Evident ca in afara de ingrijorarea mea majora, de cum va reactiona Vlad la aceasta noutate, nu mai dormise niciodata fara macar unul din noi, ma mai stresa si gandul ca nu cumva sa se imbolnaveasca fix atunci, inainte de plecare. Copiii mici au prostul obicei sa faca asta 🙂 Off e greu sa fii mic dar parca in unele momente e greu sa fii si parinte si sa iei deciziile corecte, iar cateodata ele pot fi si un pic egoiste. Insa stiam sigur ca ramane pe maini bune si se va distra de minune cu Papa. Si asa a si fost! Mare ne-a fost mirarea ca nu a intrebat de noi, doar de cadoul pe care urma sa i-l aducem 🙂 Papa ne-a confirmat ca a fost neasteptat de cuminte si ascultator, deci in concluzie ne-am stresat degeaba o luna si jumatate.
Cat despre noi, dupa doua zile alergate sa vedem ce ne-am propus, da, mai stim sa calatorim si in doi dar ne-am cam iesit din mana, am reusit inclusiv sa facem febra musculara de la atata plimbat si am adunat si multa oboseala. Nu e usor cand te urci in avion la 39 de ani si cobori la 40 🙂
Da, iesirea asta a fost un cadou pentru a marca schimbarea prefixilui din buletin si ne-am propus sa vizitam Stonehenge, cochetul orasel Salisbury cu a lui catedrala superba si am dat o fuga si la Windsor ca sa o salutam pe Regina.
Am profitat la maxim de un zbor nou introdus pe ruta Timisoara – Luton, care ne-a permis sa lipsim doar o noapte si totusi sa avem doua zile pline pentru vizitat, asa ca am decolat dimineata la ora 6 jumatate si ne-am intors a doua zi tarziu in noapte. A fost de partea noastra la dus si fusul orar, astfel ca desi am decolat dimineata la prima ora, dupa aproape trei ore de zbor am aterizat la 7 si jumatate in Marea Britanie, am luat masina inchiriata si dusi am fost spre misterioasele pietre de la Stonehenge.
De la aeroportul Luton faci aproximativ doua ore, in functie de trafic, pana la centrul pentru vizitatori de unde incepe traseul pana la megaliti. Drumul in mare parte este unul plictisitor pe autostrada, insa cu cativa kilometri inainte de destinatie, drumul devine unul cu doua benzi, o banda pe sens, marginit de campuri verzi cat cuprinzi cu ochii pe care din loc in loc pasc oi relaxate si dintr-o data in tot contextul acesta rural, te trezesti ca treci cu masina pe langa megalitii de la Stonehenge. A fost total neasteptat! Nu stiam ca ansamblul este atat de vizibil de la drum.
Eram un pic stresata cu biletele, nu le-am cumparat online ca sa nu fim constransi de o anumita ora dar am intrat fara probleme fix cand am ajuns desi citisem ca locul poate deveni foarte aglometat, mai ales in zilele insorite si accepta numar limitat de turisti. Iar noi am avut parte de o zi perfecta de primavara, atipica pentru UK, cu mult soare si putin vant.
Langa casa de bilete poti explora reconstructia unei asezari neolitice, un mic satuc format din cateva case, cum se presupune ca au fost cele de pe vremea contructorilor complexului de la Stonehenge si o copie a unui megalit, pe care se spune ca nu il puteau ridica mai putin de 100 de barbati puternici. Este chiar impresionanta marimea exemplarului 🙂
De aici practic incepe traseul pana la misterioasa constructie care de fapt, face parte dintr-un sit mult mai complex de santuri, movile ce adapostesc morminte din aceeasi perioada si drumuri de procesiune.
Noi am ales sa parcurgem drumul de aproximativ 15 minute pana la pietre pe jos si a fost o placere sa te plimbi pe celebrele Salisbury Plains de un verde crud acuma primavara.
Accesul intre pietre nu este permis, doar in anumite zile din an, dar traseul care inconjoara megalitii iti ofera o priveliste de ansamblu foarte frumoasa si ai ocazia la sfarsit sa te apropii destul de mult pentru a-ti face poza perfecta. Am fost instiintati ca zona din jurul pietrelor este prea expusa la eroziune de aceea nu se permite accestul turistilor, dar pe traseu sunt prezentate si poze de pe vremea cand accesul la pietre era permis oricui iar locul parea parca vandalizat, monumentul era plin de grafitti si oamenii se urcau pe pietre fara sa le pese de unicitatea locului.
Nu se stie exact cine a construit Stonehenge dar este un loc dedicat probabil Zeilor, deoarce a fost nevoie de organizare si convingere pentru finalizarea monumentului, la care s-a lucrat in etape timp de 800 de ani. Un templu preistoric unic, aliniat cu miscarile soarelui, este singurul cerc de piatra din lume peste care au fost pozitionate pietre orizontale, un fel de grinzi in traducere directa. Cu o istorie de peste 4500 de ani, patru cercuri concentrice de megaliti cu pana la 7 metri inaltime si arhitectura sofisticata pentru vremea respectiva formeaza un monument cu o energie aparte, energie pe care o simti doar plimbandu-te agale imprejurul lor. A fost o experienta deosebita, asta cu siguranta.
Dupa lectia de istorie pe care am savurat-o la Stonehenge, o placinta vegetariana de la restaurant si un drum de jumatate de ora mai tarziu am ajuns in cochetul orasel medieval Salisbury unde o alta surpriza ne astepta dupa portile catedralei. Ne-am plimbat un pic in curtea catedralei, ne-am amuzat de copiii care se zbenguiau zgomotos in jurul nostru si am cumparat bilete pentru ce urma sa fie o vizita de neuitat. Am nimerit fix in zilele unui festival de flori, care a decorat biserica, pe interior, cu mii de flori si sute de aranjamente colorate imaginate de artisti locali. Catedrala era in tinuta de sarbatoare!
A fost spectacol pentru simturi, flori colorate, zumzet de albine si parfum. Am admirat catedrala, arhitectura bogat decorata a fatadelor si superba spira, cea mai inalta dintre toate catedralele Marii Britanii, am admirat decoratiunile elegante din flori si am descoperit si Magna Carta, practic prima constitutie scrisa in istoria europeana, in urma cu 800 de ani, un set de legi care citite par si acuma de actualitate. Originalul care se gaseste la Catedrala din Salisbury este una din singurele patru exemplare care au supravietuit timpului si este in perfecta stare de conservare dupa sute de ani, este expus si poate fi citit de curiosi. Am mai aflat si faptul ca, tot aici se afla si cel mai vechi ceas mecanic din lume dar cu nebunia decoratiunilor florale care ne-a cam hipnotizat am uitat de acest detaliu, astfel ca ceasul l-am ratat.
Dupa vizita la catedrala, am plecat sa descoperim la pas Salisbury, un orasel ca o poveste de simpatic, iar ziua am incheiat-o franti in oraselul Andover la o cina tipic englezeasca cu fish and chips, in lumina unui apus auriu, pe malul raului Anton la pub-ul de la vechea moara.
Duminica dimineata, desi ne-am propus sa plecam mai devreme, nu am reusit sa ne mobilizam decat in jur de ora unsprazece. Nu aveam mult de condus pana la Windsor si am lasat-o mai moale, cred ca ne-a cam terminat ziua precedenta cu trezit la ora 4 si vizitat intensiv. Ne-am iesit din mana, clar!
Duminica am avut parte de vreme tipic englezeasca, ne-a plouat mocaneste cam toata ziua dar a fost placut si asa. La Windsor ne-am propus sa vizitam doar castelul, sa mancam o placinta cu carne si sa ne plimbam pe stradutele oraselului si exact asta am facut.
Castelul Windsor este impresionant, fiind cel mai mare si mai vechi castel locuit din lume, cu o istorie de peste 1000 de ani, a fost “casa” pentru 39 de monarhi pana in prezent, iar Regina inca isi petrece majoritatea weekendurilor private la castel. Mi-a placut cum le place britanicilor sa il numeasca “a working royal palace” si chiar se simte acest lucru. Pare un mic furnicar locul, sau asa l-am perceput eu si nu din cauza vizitatorilor, chiar am prins o zi linistita fara puhoi de turisti. Parcurgand-ul am avut sentimentul ca este locuit, este primitor, nu e o cladire rece, doar un exponat la unor timpuri apuse.
Turul dureaza aproximativ doua ore si te poarta la inceput pe langa fostul sant de aparare acuma frumos amenajat si plin de flori si verdeata, de un verde ireal, apoi in interior vei descoperi casa de papusi a Reginei Mary, bunica actualei regine, o capodopera realizata pe la inceputul secolului 20, o “jucarie” proiectata de un arhitect, la care au lucrat peste 1500 de artisti aproximativ 4 ani, un spectacol in miniatura. Turul continua cu apartamentele regale, sali fastuos decorate, camere pline de daruri primite de diferiti monarhi britanici, de la ati sefi se stat sau de trib dealungul anilor de domnie. Nebunie curata in camera darurilor, sali de receptii, banchete si se termina langa accesul spre curtea regala, unde turistii nu au acces fizic, doar vizual. Noi chiar am prins momentul cand se schimba garda din curte.
In drum spre iesire, poti vizita si Capela St George, pe care noi am vazut-o doar din exterior, diminica fiind inchisa. Oricum, si asa, fara capela, turul este impresionant si afli multe informații legate de istoria regala a Marii Britanii.
Si daca tot s-a facut ora pranzului pana am terminat plimbarea la castel, am plecat pe stradutele inguste si pietruite in cautarea unui pub pentru a lua masa. Pub-ul a fost simpatic, dar mancarea…. asa si asa. Nu inteleg cum de un popor cu asa istorie bogata nu a reusit sa-si creeze o bucatarie mai elaborata. O placinta cu cartofi dulci si branza oarecare, aceeasi garnitura de mazare boabe si morcovi fierti ca la fish and chips, sau orice alt preparat, noroc cu cidrul si desertul care au mai salvat situatia.
Dupa ce am bifat pranzul, am plecat la pas printre casutele de caramida decorate cu steaguri din Windsor, pe malurile Tamisei si spre dupa amiaza incet, incet spre aeroport deoarece mai aveam de luat cadoul promis si deja ne cam lua cu dor de Piticutul nostru.
Frumos in Marea Britanie, mai mergem 🙂 Data viitoare in trei !
Vacante cu Vlad 