Am ajuns la Hunedoara in luna august de mai multe ori decat am fost in viata mea la un loc. Unii la treaba, altii la distractie. Tati a avut ceva treaba cu tusi Adina si impreuna au incercat sa faca ordine si curatenie pe proprietatea de vacanta a matusii, iar noi in unele zile am stat in casa sau nu am parasit curtea, in alte zile am incercat si noi sa ne facem de folos la mosie iar in altele am colindat orasul si imprejurimile. Adevarul e ca ai ce vedea la Hunedoara si nu departe de el, doar ca mami ar fi stat toata ziua pe drumuri alergand sa vada tot in timp ce Vlad ar fi stat mai mult la joaca cu varul Alex sau impreuna cu el sa „ajute” la cele trebuincioase in gradina. Asa au trecut weekendurile din luna august si inca unele zile din timpul saptamanii, cand tati nu trebuia sa mearga la birou.
Prima iesire am facut-o bineinteles la Muzeul trenuletelor Valentin Banciu, de fapt acesta a fost motivul pentru care am reusit sa il scot pe Vlad in oras 🙂 Suntem la a 3-a vizita aici, am mai trecut de doua ori si in iarna si de fiecare data stam cel putin o ora. Chiar este un mini muzeu tare simpatic, pe placul copiilor dar si al adultilor pasionati de trenulete, miniaturi si diorame. Tare am impreasia ca il vom mai vizita si pe viitor.
Urmatorul obiectiv pe lista era Castelul Corvinilor dar pe drum Vlad a devenit putin agitat, semn ca i s-a facut foame, astfel ca am facut o scurta oprire pe terasa la Werk pentru un papanas si un suc de portocale. Restaurantul acesta este un popas perfect inainte sau dupa vizita la castel. Data viitoare facem o oprire la restauranul hotelului Werk de la care ai o priveliste superba cu castelul.
Cateva zile au trecut in timp ce ne-am jucat in jurul lui tati si mami care o ajutau pe tusi Adina prin gradina la taiat de iarba, curatat de livada si defrisat padurea de buruieni din jurul viitoarei casute de vacanta. In unele seri am incheiat ziua de lucru cu un gratar, in alele ne-am minunat de apusurile colorate la un pahar de vin iar in altele nu am mai avut energie pentru nimic extra.
Intr-o zi am facut un drum pana la Banpotoc la I Giardini di Zoe, un fel de gradina botanica, deoarece speciile de aici nu prea isi au locul in zona, plantata si amenajata pe o suprafata de vreo 4 hectare. O gradina baroca plina de flori, plante, arbori bine ingrijite si plantate dupa un proiect elaborat care a devenit loc de pelerinaj pentru cei care isi doresc poze regizate pentru evenimente importante. Chiar ai impresia ca ai fost teleportat in Italia sau in ceva climat mediteranean insa nu ar strica si un restaurant ceva mai bine pus la punct, cel la care ne-am oprit in incinta parcului avea doar cartofi prajiti cu ceva crochete de peste, sucuri si inghetata. Cam mare contrastul intre fast food-ul de la terasa si eleganta parcului.
Pe drum am trecut si pe langa Arboretum Simeria, parcul dendrologic de pe malul Muresului. Parcul este recunoscut drept cea mai veche si mai valoroasa colectie de arbori, plante lemnoase autohtone si exotice, iar eu il am in vizor de ceva vreme insa acuma nu s-au aliniat planetele deoarece foamea copilului a fost mai mare decat dorinta mea de a vizita locul, asa ca ne-am grabit inapoi la Hunedoara ca sa hranim odrasla. Sunt convinsa ca parcul merita o plimbare in tihna pentru a fi descoperita pe indelete, nu o vizita fulger doar ca sa bifam locul.
Prima duminica din septembrie ne-a gasit tot in judetul Hunedoara cu treaba si am imbinat utilul cu placutul asa ca am dat o fuga doar in doi pana la Malaiesti. Cum Vlad a ramas acasa cu bunicutul preferat, am reusit o vizita rapida pana la cetatea medievala Malaiesti pe care nu am vazut-o inca dupa renovare. Cocotata pe un varf de deal, este practic poarta de intrare in Parcul National Retezat si este inconjurata de munti, deci panoramele din turn sunt de neratat. Cetatea ridicata spre sfarsitul secolului al XIV-lea de familia cneziala Saracin avea la inceput donjonul care servea ca loc de tragere si de adapost. Avea 11 metri inaltime, iar peretii erau grosi de un metru si jumatate. Ulterior donjonului i s-au adaugat ziduri de aparare, alte trei turnuri si o clopotnita. Intrarea era situata la primul etaj iar accesul se facea pe o scara de lemn care era ridicata in cazul unui atac. Nu se cunosc prea multe detalii, insa se pare ca cetatea ar fi fost abandonata in secolul al XVII-lea iar la inceputul restaurarilor se afla intr-o stare avansata de degradare, era practic o ruina. A fost reconstruita din bani europeni si chiar arata ca o mica bijuterie inconjurata de peisaje superbe.
De la micuta cetate am plecat spre Hateg ca sa mancam, dar am facut si o scurta oprire la Santamaria Orlea la Biserica Reformata Calvina unde am intalnit un domn, practic ghidul bisericii, tare dornic de povesti si cu care sper sa avem ocazia sa ne mai intalnim ca prea era pasionat de istoria bisericii si sunt convinsa ca are de impartasit povesti fascinante si legende misterioase legate de biserica.
Un obiectiv mai putin cunoscut insa cu un potential turistic imens sunt Baile Termale Romane din complexul Germisara de la Geoagiu-Bai. Cu o istorie de doua mii de ani, termele au fost sapate de romani, care aveau o traditie in a se imbaia in apele termale curative si de a construi in jurul lor adevarate temple inchinate diferitelor zeitati. Din ansamblul termelor mai sunt vizibile un bazin central cu banchete pe toate laturile, o parte din reteaua de canale care dirijau apa in bazine si cateva tuneluri, unele inchise, in care probabil erau spatii de serviciu si altare inchinate divinitatilor care patronau aceste ape termale. Mare parte din complexul curativ a fost acoperit de constructiile statiunii care s-a dezvoltat in jurul termelor la inceputul secolului trecut, potrivit arheologilor. Insa mai trist este faptul ca desi locatia este una extrem de interesanta si ar putea aduce venit considerabil autoritatilor locale daca ar fi pusa in valoare corect si promovata, este lasata in paragina, mizerie si nimanui nu pare sa ii pese catusi de putin de acest loc.
La mica distanta de termele de la Germisara, la marginea statiunii Geoagiu Bai, la o plimbare distanta, desi noi am mers cu masina pentru ca eram in criza de timp, se afla cascada Clocota, o surpriza placuta deoarece are un debit destul de mare pentru o cascada mica si e practic langa drum. Interesant este faptul ca apa cascadei nu ingheata niciodata, pentru ca ea colecteaza toate cele 16 izvoare termominerale din zona, iar potrivit specialistilor, apa cascadei este una pura, plata. Nu pot confirma ca nu am gustat-o 🙂
Ultima oprire din acest periplu de descoperire a judetului Hunedoara a fost la Geoagiu, la Biserica Reformata Rotonda, pe care insa am gasit-o cu portile inchise duminica dupa amiaza. Edificiul este singura rotonda din tara care nu a fost distrusa, de intemperii sau oameni in timp si a fost renovata recent. Legenda spune ca micuta biserica cu ziduri groase construita in secolul XI, a fost opera unor cruciati care se intorceau din Ierusalim pe drumul roman care strabatea Valea Geoagiului. Rotonda a fost folosita ca biserica, apoi a fost transformata in capela, pentru ca in vecinatatea ei, trei secole mai tarziu, a fost ridicata o alta biserica. Aici sigur vom reveni, ca sa vedem micutul unicat.
Vacante cu Vlad 