Suntem prezenti la punctul de alimentare din Prisacina de multi ani si, ca voluntari, am avut parte de multe momente frumoase, dar si de abandon langa ligheanul cu gogosi. Da, noi suntem, impreuna cu super eroul nostru tanti Maria, cei care oferim gogosi concurentilor. In toti anii acestia am avut parte de vreme buna, dar si de ploaie mocaneasca cu noroi pana la glezne, insa anul acesta a fost unul special. De ce? Pai pentru ca am fost in echipa completa, iar Vlad a fost responsabil cu incurajarea concurentilor si si-a facut treaba bine, cel putin la inceput, cand a zapacit clopotul din recuzita si a fluierat fara oprire cand soseau alergatorii. Apoi s-a plictisit si a pornit la explorat.
Mergem la munte de cand ne stim dar anul acesta am ignorat regulile, am omis din bagaje gecile de ploaie, prognoza era de vreme buna, fara urma de ploaie. In dimineata concursului insa, ne-am trezit pe o ploaie marunta si rece, totul era acoperit de nori josi si grei. Vreme bacoviana cum ar zice unii. Perfect ! Sa inceapa maratonul !
Vlad a dormit pana la ora noua, ca niciodata si am avut timp sa pregatim punctul de alimentare, era agitatie mare, toata lumea facea cate ceva iar tanti Maria pregatea de zori gogosi. La noi, primii alergatori ajung cam dupa o ora si ceva de la start, deci undeva in jur de ora 10, ora la care toata lumea, inclusiv cei 6 copii care au ajutat la buna functionare a punctului de alimentare au fost prezenti la datorie. Ploaia s-a oprit incet, incet, norii au inceput sa se ridice si vremea sa se indrepte. Primii alergatori au trecut in mare viteza si dupa un timp au inceput sa vina cei care nu alergau dupa un loc pe podium ci pentru atmosfera, peisaj si de ce nu o gogoasa herculiana 🙂 Deja ne-am invatat cu mecanismul concursului, stim cand urmeaza sa se aglomereze punctul, ce sa facem cand vin concurenti cu probleme si dureri fizice, pe care sa ii servim cu o cafea sau o gogoasa. Nostim este cand vin si incep sa ne intrebe „unde-s gogosile de la tanti Maria??”
Anul acesta in punct atmosfera a fost intretinuta de copii, care la un moment dat, de plictiseala, dupa ce au epuizat toate nazdravaniile, si-au facut derdelus din noroi si s-au dat si pe fata si pe dos pret de cateva zeci de minute. Cred ca asta a fost distractia suprema a zilei pentru ei, acolo.
La pranz, am asteptat musafiri, un grup de prieteni care au urcat la Prisacina cu copiii pe jos in plimbare, cu care am servit masa pe terasa la tanti Maria si speram ca s-au simtit bine veniti. Noi ne-am straduit 🙂
Desi au fost foarte multi participanti si anul acesta, parca totul a decurs mai lin ca in alti ani, fara evenimente si nici nu ne-am dat seama cum a trecut ziua si au ajuns in punct si inchizatorii de traseu, cei care fac traseul dupa ultimul concurent si aduna marcajele de pe drum.
A fost frumos, veselie multa dar la anul indraznim sa speram si la ceva mai mult soare, care ne-a cam lipsit editia asta si promitem concurentilor ca vom mari productia de gogosi 🙂 ca au fost la mare cautare.
Vacante cu Vlad 