Recunoastem ca nu aveam nici cea mai mica intentie sa mergem in Cipru toamna aceasta insa ne-au corupt prietenii…iarasi. Iar ispita suprema nu a fost locatia ci evenimentul, Maratonul International din Larnaca. Daca tin bine minte, am cumparat biletele de avion chiar in ziua in care am aflat ca se pune la cale excursia. Initial era vorba de cinci zile dar dragutii de la Wizz au tot modificat orele de zbor, mai apoi ziua de intoarcere si am ramas cu 4 zile, cu plecare din Budapesta si base camp in Larnaca.
Am aterizat dupa mijloc de noiembrie in Cipru, pe o caldura cam mare. Nu ma asteptam la asemenea temperaturi si nici echipament de baie nu am pus in bagaj. In plus de asta, am trecut cu vederea total, puterea magnetica a nisipului care urma sa-l tina pe Vlad si pe noi impreuna cu el, 90% din timp pe plaja.
Larnaca e un oras micut si cam neinteresant, probabil mai mult de cateva ore, intr-o dupa amiaza nu ai nevoie pentru a-l descoperi pe de-a intregul, obiectivele mai interesante sunt accesibile pe jos si relativ apropiate ca distanta, iar forfota orasului se desfasoara pe promenada de la malul marii, un traseu pietonal larg, marginit intr-o parte de o fasia lata de nisip enervant de fin, respectiv Mediterana, iar de cealalta parte de cafenele, restaurante, terase si hoteluri inalte. Tot ce conteaza, se intampla acolo, pe promenada si ne-am plimbat pe ea in sus si in jos de nenumarate ori in aceste patru zile.
Tot ce am apucat sa vad din restul orasului a fost la pranz cand baietii dormeau linistiti la hotel. Asa am ajuns in vizita la Castelul din Larnaca, ce era in curs de renovare partiala in interior, la Biserica Sf. Lazar pe care am gasit-o inchisa dupa orele pranzului, m-am pierdut pe stradutele inguste din orasul vechi si am facut o plimbare pe promenada de dincolo de castelul medieval, o promenada fara fasie de nisip si fara acces direc la apa, pana aproape de lacul sarat, cel cu pasari flamingo pe care le-am vazut din autobuz. Un lucru care mi s-a parut neobisnuit a fost faptul ca desi ma plimbam in tricou la umbra palmierilor, soarele ardea la pranz, dar orasul deja se gatea de sarbatoare cu decoratiuni si multe luminite craciunesti. In piatetele mai importante stateau deja brazi artificiali decorati foarte bogat.
Daca in noiembrie era vreme de stat la plaja si de baie, pentru unii mai putin frigurosi, nu stiu cum o fi in Cipru vara, dar peisajele arse de soare cred ca spun totul. Am avut noroc de un magazin de haine pentru copii langa hotel de unde am achizitionat micului sapator de nisip costum adecvat pentru aceasta activitate, deoarece cam asta a fost activitatea la care ne-am limitat in zilele petrecute aici.
Si a mai fost si maratonul, care a suprapopulat orasul si faleza, dar sute, sau poate chiar mii de alergatori au luat startul in concurs pe o caldura aproape caniculara la orele pranzului. Cat timp tati a alergat, noi am rascolit nisipul de pe plaja, deci a fost fericire de ambele parti.
In concluzie, eu m-as mai intoarce in Cipru, dar cu masina, la un tur de insula pentru a descoperi plajele frumoase, satele de munte si statiunea fantoma Varosha, despre care am citit ca a fost deschisa publicului anul trecut, dupa 48 de ani de la distrugere.
Vacante cu Vlad 