Daca tot se incapatana frigul sa cedeze locul primaverii, ca parca a dat cineva calendarul inapoi si a inceput sa ninga in Aprilie cum nu a nins toata iarna, de Pastele catolic am plecat la schi. Dupa vacanta mai putin reusita in ale schiatului din Ianuarie, cand s-a ivit ocazia sa mergem cu Vlad intr-o tabara de profil, am zis DA cu ochii inchisi. In plus de asta, ni se alaturau si prieteni cu copii mici cu care urma Vlad sa fie in grupa la scoala de schi, iar la insistentele noastre si mezinul a acceptat, daca instructorul “vorbeste limba lui” dar mai important, daca “mergem la hotel si la restaurant” :)))
Pana aici totul perfect dar pana sa ajungem in punctul de plecare, am trecut prin toate etapele de muci, conjunctivita, otita, faringita, rinofaringita, tuse de toate felurile….ca la un moment dat nu mai vedeam luminita de la capatul mucilor. Cu 4 zile inainte de plecare incepea Vlad tratamentul cu antibiotice, ca nu se mai putea altfel.
Inconstienti sau nu, obositi de atatia virusi, cu tratamentul in bagaj, dupa ce medicul ORL ne-a dat Ok-ul, am plecat la drum. Nu stiu alti parinti calatori cum gestioneaza episoadele de genul, dar greu mai e sa programezi din timp o excursie cu un copil mic si sa decurga totul liniar pana la plecare.
Dar unde mai gasesti zapada buna pe partie la mijloc de Aprilie, ca si asa a fost cam absenta in iarna asta?Evident ca pe ghetar si a fost din plin, zapada proaspata, multa si friiiiiiig. In ultima zi site-urile de profil anuntau 1 metru de zapada si chiar a nins ca in povesti. Si pe munte si jos in sat. Era atata zapada proaspata pe partie ca nici nu mai puteai schia.
Noi preferam sa mergem singuri in vacante, ca sa ne facem programul dupa voia inimii, dar de cand s-a alaturat si Vlad echipei am facut multe iesiri in grupuri mai mici sau mai mari, insa acuma am ajuns si la tabere organizate de terti. Ne-am gandit ca o sa fie aproximativ ca in ultima iesire la schi, unde am fost sase familii cu 10 copii si ni s-a parut ca am fost in grup mare, dar nu, aici au fost 135 de copii pe listele cu grupele de schi si aproximativ 300 de persoane, asa am estimat noi. Au fost mult mai multi decat ne-am fi asteptat si a fost o experienta mult mai placuta decat am sperat. A fost N E B U N I E ! Vlad a fost in extaz, a fost plin de copii si asta i-a placut mult, el fiind foarte sociabil si dornic de interactiune cu alti copilasi iar instructorii de schi au fost la inaltime si tare indragiti de cei mici.
Cazarea a fost la un hotel din Zell am See, la vreo 17 kilometri de Gletscherjet, gondola care ne urca pe ghetar, deci dimineata incepea devreme. Zilele aratau cam asa, la ora sase si jumatate suna ceasul de trezire, pe Vlad il trezeam un pic dupa sapte. Urma micul dejun unde ne luptam cu mezinul sa manace, fara prea mare succes, apoi imbracatul in echipamentul corespunzator iar la opt si jumatate cel tarziu trebuia sa plecam spre gondola. Cum si drumul cu masina dura aproximativ jumatate de ora, transferul cu gondola lua si el timp, in jur de ora zece, zece si jumatate incepea programul cu instructorii pe munte. In principal in functie de starea de spirit a copilasilor, instructorii erau pregatiti, insa ca sa aduni 12 prichindei incepatori la un loc, sa te si asculte, ia mult timp si rabdare. Ba unul plange dupa mama, ba altul vrea la baie, ba unul plange de foame, altul de frig si tot asa….
Doua ore copilasii faceau incalzire si antrenament, exersau lucruri tehnice precum „pozitia de pizza” si de „cartofi prajiti” cu schiurile, alunecau pe pante line si scurte. La doisprezece jumatate ii duceam la masa iar dupa o ora inapoi pe partie pana pe la trei si jumatate. La sfarsit deja era mai mult joaca decat schiat dar se instala si oboseala. Oricum fiind asa mici, nu-i poti tine concentrati prea mult timp pe o activitate. Practic antrenamentul insumat era cam patru ore pe zi dar ne rapea toata ziua de schi. Prima zi a fost mai greu pana a priceput si Mititelul cum sta treaba si ce are de facut, cu ce se mananca „scoala de schi” am si stat cu el in prima parte a zilei, apoi a fost din ce in ce mai bine si nu mai protesta cand dispaream de langa el. Este normal ca la trei ani si doua luni sa aiba nevoie sa-i fim aproape atunci cand se intampla ceva nou, pana prinde curaj si incredere in cei din jurul lui. A fost mult mai bine decat ne asteptam, de fapt cred ca nici nu am mai avut vreo asteptare, mai ales ca era si cel mai micut din grupa si nici vremea nu a fost grozava toata saptamana, as zice mai degraba descurajanta pentru un incepator. Dar nu s-a plans nici de frig si nici de faptul ca nu dorea sa schieze, a tot insistat sa stam pe langa el si s-a plans doar de foame 🙂 semn ca l-a cam obosit activitatea sportiva.
Dupa ce incheiam ziua de schi pe munte, trageam de Vlad sa nu adoarma in masina pe drumul spre cazare si ajunsi inapoi la hotel incepea programul de joaca cu copilasii, mai apoi cina. Nimic din toate astea nu se desfasurau in liniste si cu calm, ci era un vacarm si o nebunie generalizata in care toti copii alergau in toate partile, faceau galagie, sareau pe canapele, se imitau unii pe altii, se intreceau in prostioare si mancau trei ingetate pe seara in loc de mancare la cina. Apoi cu scandal in fiecare seara, ne retrageam la culcare si cadeam in pat lesinati toti trei dupa o zi plina.
Nu ma asteptam sa fie zile de concediu relaxante, vacantele noastre la schi nu sunt niciodata asa, dar dupa ce toti virusii lui Vlad au migrat la mine, toata saptamana am fost racita cobza, am mai adaugat si diferenta mare de nivel, cam 2000 de metri, pe care o urcam si coboram zilnic cu gondolele si nu mi se desfundau urechile pana a doua zi dimineata, iar peste toate astea puneam trambaleala si efortul zilnic de a-l pregati pe Vlad pentru cursurile de schi, as indrazi sa zic ca a fost o saptamana de boot camp dus la extrem. Ce ne-a usurat in schimb mult misiunea a fost faptul ca am avut cazare cu demipensiune, o premiera de cand mergem la schi, astfel ca nu a mai trebuit sa ne batem capul cu ce mancam dimineata, cine aduna si spala vasele si unde mancam seara. Am economisit timp asa si mancarea a fost multa, variata si buna. La pranz era clara treaba, mergeam la un restaurant de pe munte cum procedam de fiecare data.
Ultime doua zile au fost cele mai complexe sa zic, in care copilasii au urcat mai sus pe munte si au coborat fiecare cu cate un instructor pe partii lungi si mai abrupte. Prima zi cu Adi, a doua zi cu Ioana a ales Vlad sa faca turele si in ambele zile a coborat de doua ori singurel cu instructorul langa el. Noi nu l-am vazut, nu am stat prin preajma ca sa nu il deconcentram dar suntem tare mandri de el mai ales dupa ce ne-au zis istructorii ca s-a descurcat foarte bine, „este cel mai mic si cel mai curajos” asa l-au caracterizat.
Noi zicem ca tabara si cursurile de schiat au fost un super succes pentru Vlad, i-a placut tare, a si plans o tura zdravana in dimineata plecarii, cand s-a trezit si m-a intrebat cu ochii mari „mami de ce faci bagaje ??!!” „eu viau la schiiiiii nu viau sa plecam”. Dar asa se intampla, toate lucrurile bune au si un sfarsit, insa urmatorul sezon suntem din nou pe partie, in tabara organizata cu aceeasi instructori daca tot au avut asa lipici la prichindelul nostru.
Intr-un fel cred ca ne-am vindecat si noi, parintii, de frica de multime de oameni, care merg in aceeasi calatorie. Da au fost multi, foarte multi chiar, dar noi ne-am vazut de programul nostru, adica al lui Vlad, la micul dejun si la cina mai schimbam pareri cu cei cunoscuti si necunoscuti, parintii colegilor de grupa ai lui Vlad, instructorii si a fost chiar bine. Unde mai pui ca de Pastele catolic toata Austria era pe partii, atatia schiori nu am vazut la un loc de cand mergem la schi. Laitmotivul taberei a fost aglomeratia 🙂 Reteta castigatoare a fost sa nu avem nici o asteptare. De data asta a functionat.
Pana atunci, punem schiurile in cui si scoatem bicicletele, ca vine primavara si sunt multe de vazut!
Vacante cu Vlad 