Video

In vizita la cetatea din Belgrad

Desi atat de apropape de casa, este prima data cand ne oprim la Belgrad cu gandul sa vizitam cetatea. Auzisem ca e mare, ca ar fi frumoasa, dar realitatea este ca a intercut orice asteptare. Ruinele cetatii se intind pe o suprafata imensa, renovarile au pus frumos in valoare portile, turnurile si zidurile care au trecut testul timpului iar panorama care ti se deschide pe latura vestica, la confluenta raurilor care traverseaza orasul, este superba! Cetatea Belgradului este nucleul si cea mai veche sectiune a zonei urbane, in interiorul zidurilor sunt diferite atractii, pe langa cladirile propriu zise, au fost amenajate zone de expozitie, am trecut pe langa exponate militare, un mic magazin muzeu cu harti si corabii vechi, zone de joaca pentru copii si un parc cu dinozauri, un loc de mare interes pentru Vlad.

Accesul se face de pe toate laturile pe sub numeroase porti medievale, iar atunci cand intri in cetate ai impresia ca patrunzi intr-o lume veche de secole.

Cetatea Belgrad, in parcul Kalemegdan, construita deasupra confluentei a doua mari rauri, Sava si Dunarea, distrusa in repetate randuri in timpul asediilor si reconstruita dealungul a 16 secole, domina orasul.

Cel mai spatios parc din Belgrad, parcul Kalemegdan din incinta cetatii, a fost multe secole la rand un camp de lupta, unde celtii, romanii, turcii, bulgarii, ungurii au luptat pentru a cuceri Cetatea Belgradului, care inca sta, sfidand timpul si ascunde numeroase legende. Una dintre legend spune ca mormantul lui Attila Hunul, care a invadat si a devastat atat jumatatea vestica, cat si cea estica a Imperiului Roman in timpul secolului al V-lea s-ar afla la confluent raului Sava cu Dunarea, sub cetatea Belgradului. De altfel, in antichitate celebra fortareata trasa granita dintre poporul sarb si cel ungar.

Lasand la o parte incarcatura istorica a locului, care nu este de loc de neglijat, este o alegere perfecta pentru a petrece o zi relaxanta la terasa, la socializare, la plimbare si admirat privelisti fabuloase sau pentru apdatarea cunostintelor istorice, sunt destule panouri informative in acest scop, chiar si cu copii mici, cum este al nostru, sunt destule atractii care sa le consume energia, cetatea se invecineaza si cu parcul zoologic al orasului unde noi nu am ajuns, deoarece am pierdut destul de mult timp la geamul camerei de hotel cautand si numarand macaralele care se inaltau la orizont. Distractii de copiluti micuti 🙂

Video

Amintiri din alta viata, hai la schi

Daca e cald afara atunci sa ne racorim cu niste poze de la schi. La mine functioneaza de fiecare data.

Si daca tot am deschis folderul cu amintiri de la Serfhaus-Fiss-Ladis, las si aici cateva poze din poate cel mai frumos domeniu schiabil din Austria, unde tocmai am rezervat o saptamana de distractii pe partie, unde abia asteptam sa ne reintoarcem iarna ce vine si sa il punem si pe Vlad pe schiuri pentru prima data. Iarna asta va fi cu premiere in ale schiatului 🙂

Uitandu-ma pe harta ce mai e prin zona de vizitat si cautand locuri kids friendly, imi dau seama ca suntem aproape de multe locuri frumoase vizitate in trecut.

St. Anton, cu cele mai abrupte partii din regiune si cele mai ascutite varfuri muntoase, Galtur cu o superbitate de muzeu, alpinariu, dedicat avalansei, construit dupa dezastrul din 1999 cand o imensa avalansa a maturat statiunea si a lasat in urma zeci de victime.

Ischgl si pariile sale line, un domeniu schiabil foarte potrivit pentru incepatori, impartit intre doua tari, unde poti schia in voie atat in Austria cat si in Elvetia.

Soelden unde am fost de doua ori, prima data am avut noroc de o saptamana cu vreme inchisa si nori grei iar cu urmatoarea ocazie am avut parte de o nesperata saptamana insorita, insa de fiecare data am asezonat schiatul cu mancare buna, buna!

St. Moritz, o statiune extrem de luxoasa, cu stradute pe care ti-e mai mare dragul sa te plimbi si sa faci window shopping in vitrinele unde designerii de top isi etaleaza ultimele colectii de iarna si paradoxal cu cele mai vechi instalatii de schi pe care le-am intalnit pana acuma in excursiile noastre tematice, Davos cu partii largi si panorame exceptionale….si cred ca ma opresc aici pentru ca urmeaza pe harta Dolomitii Italiei si acolo se cam schimba peisajul, nu degeaba se spune ca sunt cei mai spectaculosi munti din Europa.

Video

10 zile de Grecia

Nu cred ca exista copil la care sa nu-i placa sa se joace cu apa, sa ude totul in jur in timp ce toarna apa dintr-un recipient in altul sau pur si simplu sa stropeasca cu apa in toate directiile. Da este si cazul nostru, insa cand vine vorba de nisip, l-am pierdut pe Vlad. Apa si nisipul este combianatia perfecta si isi gaseste preocupare continuu in curtea bunicilor unde are lada cu nisip si fantana cu apa la indemana. Astea fiind zise, e clar ca trebuia sa il ducem la mare.

Inainte cu cateva zile de plecare I-am vorbit despre unde urmeaza sa mergem si cum se apropia momentul, ne repeta deja obsesiv ca “viau maie, viau nimis” !

Unde sa mergi la mare si nisip daca nu in Grecia, este cel mai la indemana. Ne-am vorbit cu niste prieteni, tot cu copilasi mici, ca sa aiba si Vlad cu cine se juca si am mers pe mana lor in alegerea locatiei, asa am ajuns pe Peninsula Sithonia la Vourvourou, cred ca cea mai accesibila locatie din Grecia pentru romani. Si acest lucru se simte. Poate ca aveam eu asteptari prea mari… posibil, dar nici urma de Grecia cea frumoasa cu case albe si bibilite si pliiine de leandri colorati la care speram, faleze pline cu barci si terase aproape de apa. Vourvourou, un satuc mic si cam neanimat, inghesuit, fara o zona centrala si fara faleza…dar situat la mare, pe asta chiar nu am inteles-o.


Dupa cateva zile ne-am mutat mai la sud in Toroni, ca sa incercam si altceva. Nici aici satul nu e o fericire, dar macar te poti plimba pe un trotuar semi amenajat dealungul marii iar plaja din sat e destul de lunga si gasesti si zone mai putin aglomerate, insa nisipul nu era cel fin si alb.

Ca perioada, am ales mijloc de iunie ca sa fie si apa cat de cat calda si mai putin aglomerat. Sa zicem ca am avut parte si de caldura si de aglomeratie. Noroc ca sunt multe plaje de-a lungul coastei, ca la unele la ora pranzului nu puteai sa arunci un ac. In principal la cele mai renumite sau cele amenajate. Din Vourvourou, plaja Karidi mi-a placut, nisipul era fin, apa cristalina cu intrare foarte lina, potrivita pentru cei mici, avea si un restaurant mai de neam unde am mancat un super peste la gratar si un bar cu multe optiuni de baut si de mancat fast food, dar era cam mica si foarte aglomerata, iar intr-o zi dupa o ploaie zdravana, toata plaja s-a umplut de iarba de mare si nimeni nu parea sa o curete.

Armenistis a mai fost o plaja care ne-a placut, amenajata si cu taxa de intrare, apa lina si cristalina, nisip fin si alb, optiuni de mancare, avea si camping dar nici aici nu am scapat de aglomeratie.

E drept ca ai multe plaje de unde sa alegi, mai mari, mai mici, cu apa lina sau nu prea, mai amenajate si aglomerate sau mai salbatice, cu nisip sau pietre. Apa are culoarea regulamentara de Grecia, adica turcoazul acela electrizant iar apusurile coloreaza marea in cele mai frumoase nuante de roz si portocaliu. Ce mi-a placut a fost vegetatia abundenta de pe insula, mult verde, putin neobisnuit pentru Grecia cea arida.

Vlad a fost incantat de nisip, insa de apa, doar de la distanta, nu a vrut sa intre in mare, toate incercarile au fost fara succes iar colacul l-am luat cu noi degeaba.

La capitolul mancare, dupa regula ca in Grecia se mananca bine, am experimentat niste restaurante bune si foarte bune, la care am mers la sigur dupa ce ne-am documentat si Vlad a mancat peste cum nu credeam vreodata ca se va intampla. Acasa cam stramba din nas la meniul cu peste, ce-i drept in vacanta totul este mai gustos.

Buuun, deci ce am invatat din concediul acesta?

Sa nu mai mergem cu ochii inchisi acolo unde vor altii fara o documentare prealabila despre zona. E drept ca am vrut sa mergem cu gasca de copiii de acasa dar Vlad s-a jucat mai mult cu cei pe care i-a cunoscut la cazare, un baietel din Ukraina si unul din Serbia, chiar daca nu vorbeau aceeasi limba.

Cu copiii mici, cum e al nostru, nu ai nici o garantie ca daca mergi cu gasca de prieteni cu copii la randul lor, cei mici se vor si intelege si juca in liniste ca sa poti sta si tu un pic sa-ti tragi sufletul.

Noua nu ni se potrivesc vacantele statice, in care zilnic mergi la plaja. Asta stiam deja, doar ca ni s-a confirmat inca o data. Cred ca mai de graba e vorba de rutina aia zilnica de mers la plaja inainte si dupa pranz. Trei sau patru zile merge, dar dupa aceea devine enervant de plictisitor.

Data viitoare trebuie sa combinam cateva zile de mare cu alte cateva de vizitat sau drumetii ca sa nu se instaleze monotonia.

Trebuie pe cat posibil sa alegem cazarile mai aproape de plaja, mersul zilnic cu masina consuma foarte mult timp. Am experimentat in vacanta aceasta ambele variante, cand ai cazarea aproape de plaja e mult mai simplu.

Vlad este cam reticient cand vine vorba de valuri, desi la baie, acasa, nu are nici o retinere vis a vis de apa. Deci trebuie sa mai insistam cu mersul la mare.

Ne bucuram ca am revazut Grecia, dar data viitoare sigur vom alege altfel.

Video

Macedonia de Nord, o tara surprinzatoare

Tinta excursie noastre era Grecia cu apa ei speram, calda, si turcoaz dar mergeam cu prieteni de data aceasta si atata ne-am sucit cand am cautat cazare, ca sa fie toata lumea multumita incat am ajuns sa rezervam de luni pana joi….total aiurea. Weekendul incepe de vineri 🙂 si se termina in cel mai rau caz duminica 🙂 🙂 deci mai aveam cateva zile in care am decis sa vizitam ceva pe drum, inspre si dinspre Grecia. Macedonia de Nord era cel mai la indemana, o tara de tranzit in care nu ne-am oprit niciodata. Urma sa o facem acuma, astfel am ajuns sa descoperim Macedonia surprinzatoare intr-un road trip de patru zile.

Am inceput cu capitala Skopje, care tare greu s-a lasat descoperita deoarece am nimerit fix in ziua in care se pregatea un amplu protest in centru, politistul cu care am negociat problema accesului spre fix centrul orasului unde aveam cazarea, dar care era total inchis pentru masini, ne-a informat ca sunt asteptati 70-80 de mii de oameni, care vin din toata tara. Dupa mai bine de o ora de plimbari si devieri inutile prin oras, deoarece toate strazile care duceau in centru erau inchise, am lasat masina in parcarea sugerata de politist, am luat copilul si bagajele si am plecat pe jos catre hotel.
Plimbarea de seara am facut-o prin centru cu un copil exagerat de activ dupa ce a stat toata ziua cumintel in masina.
Prima impresie legata de oras, lasand la o parte evenimentul care ne-a cam incurcat socotelile, a fost una neasteptat de buna. Evident ca vorbim de o tara balcanica, fosta comunista, deci nu te astepti sa gasesti curatenia din Elvetia dar mixul acela de balcanic si oriental, arhitectura rigida a imenselor cladiri care delimiteaza zona pietonala centrala, fantani si statui masive in exces, numeroase poduri peste raul Vardar, toate cu arhitectura diferita, doua corabii de lemn ancorate langa promenada….. pff o nebunie de oras, un oras animat, un oras cu de toate. Chiar nu ne asteptam si nici urma de aglomeratie de la protest, acesta se tinea la arcul de triumf si nu ne-am intersectat cu multimea.

A doua zi dupa micul dejun de la hotel, cu accente orientale, am luat orasul la pas si ne-am lasat surprinsi de ce urma sa descoperim. Ajunsi la casa memoriala a Maicii Tereza am aflat ca e originara din Skopje, un detaliu pe care nu il stiam, in onoarea ei au construit un mini muzeu cu o arhitectura contemporana care adaposteste multe poze si obiecte personale si o mica sala de rugaciune, insa Vlad era foarte agitat si nu am reusit sa vedem decat in fuga interiorul.

Am revenit in centru la gigantica fantana cu impresionanta statuie a lui Alexandru Macedon, un rege a carui cuceriri spectaculoase i-au facut pe macedonieni stapani ai Orientului Mijlociu. La moartea sa, la varsta de 32 de ani, Alexandru era stapanul celui mai mare imperiu cucerit vreodata. Nici nu e de mirare ca mostenirea sa este atat de vie la fiecare pas chiar si acuma dupa 2000 de ani. Probabil a ajuns atat de indragit si de trainic in memoria macedonienilor si datorita marelui filozof al lumii antice, Aristotel, care i-a fost tutore timp de trei ani in care l-a invatat tot ce stia el insusi.

Lasand in urma centrul, am trecut podul de piatra, cel mai vechi pod din oras, a carui ultima restaurare semnificativa a avut loc in 1580 si ne-am indreptat spre vechiul bazar, cel mai mare bazar din Balcani si totodata cel mai vechi, cu o istorie de peste 7 secole. In sec. 16 si 17 a devenit unul dintre cele mai importante bazare orientale din Balcani, cu aproximativ 2150 de magazine. Desi a trecut prin mai multe dezastre, incendii si cutremure, bazarul a supraviețuit si a devenit o atractie turistica a orasului. Aproape toate obiectivele mai importante din Bazarul Vechi sunt acum transformate in galerii de arta sau muzee. La ora la care am ajuns noi, inainte de pranz adica, era putina lume, si mai putine magazine deschise dar atmosfera era relaxata. Am gustat niste baclavale si alte dulcegarii de la o mica patiserie si ne-am mai fi plimbat noi mult si bine dar foamea micutului tutist a intervenit in ecuatie si a trebuit sa cautam un restaurant ca sa o potolim.

Ce am mai fi vizitat si nu am reusit este cetatea orasului, cetate odata foarte impunatoare, din care au mai ramas astazi doar vreo 120 de metri din zidul de fortificatie si trei turnuri.
Interesant mi s-a parut si faptul ca din chiar centrul orasului poti urca pe muntele Vodno cu o telegondola pana la crucea Milenium, o enorma cruce de 60 de metri inaltime pe care o vezi de jos din oras. Cu siguranta sunt multe trasee de plimbare sus pe munte si e o alegere placuta pentru a te racori in zilele de vara toride, plus ca si panorama de sus este ametitoare, cel putin asa am citit. Data viitoare cand mai ajungem in oras, aceste doua obiective sunt in fruntea listei.


De la Skopje am plecat spre urmatoarea destinatie si anume o cazare intr-o zona deluroasa, cultivata cu plantatii de vita de vie. Aveam nevoie de putina odihna dupa drum si alergatura din oras, astfel ca la fix am nimerit cazarea, chiar langa autostrada ca sa nu ne abatem mult de la drum, dar totusi cu privelisti frumoase, mult verde si vita de vie. Toata dupa amiaza am petrecut-o in curte la joaca, alergat, mancat, iara jucat.

Urmatoarele zece zile le-am petrecut in Grecia la “maie si nimis” cum ne cerea Vlad in fiecare zi sa ajungem o data la mare, insa reveniti in Macedonia, am simtit nevoia sa ne racorim un pic dupa atata soare si caldura greceasca si ne-am indreptat spre posibil cel mai popular si mai turistic obiectiv al tarii, Canionul Matka, la nici jumatate de ora de capitala. Se ajunge repede si usor, mai problematic e cu parcarea. Noi am ajuns joi spre inserat si era o aglomeratie neasteptata. Ultimii aproximativ 400 de metri de drum pana la cazarea din canion trebuie parcursi pe jos, drumul fiind doar pietonal, sapat in stanca dealungul apei. La baza barajului practic, de unde drumul devine pietonal era aglomeratie si cam debandada, dar la cazare era liniste si neasteptat de putini turisti. Parea ca suntem singurii cazati la canion, ceea ce era chiar bine, citisem ca la sfarsit de saptamana locul devine neincaptor, fiind una din cele mai populare destinatii pentru activitati in aer liber din tara, nu imi pot imagina cum se intampla lucrurile in parcare atunci, ca si asa era nebunie jos.

Lacul Matka din Canionul Matka este cel mai vechi lac artificial din tara si ai multe posibilitati de petrecere a timpului liber, in zona sunt amenajate trasee de catarat, se pot inchiria caiace, barci, poti face drumetii prin padure sau parcurge traseul de aproximativ 7 km dus intors sapat in stanca dealungul lacului, vizita cateva manastiri ce s-au construit pe traseu, pesteri sau pur si simplu sta la terasa hotelului , terasa plina de flori, construita in consola pe luciul apei si admira peisajul in zumzetul ambarcatiunilor de pe lac. Scria undeva pe peretii restaurantului ca a fost construit in 1939 si chiar are un aer rustic si vechi dar incantator. Vlad a fost tare vesel urmarind ratustele de pe lac si pestii care vin cu zecile la cate o bucatica de paine aruncata.

E minunat dimineata sa ai locul pentru tine, noroc cu micutul nostru excursionist matinal, astfel am avut si noi parte de putina liniste inainte sa inceapa sa apara turistii de weekend.
Dupa micul dejun am plecat intr-o mini excursie cu barca, spre o pestera in care se poate intra de pe uscat iar in jurul pranzului am pornit spre Tetovo, un orasel unde urma sa vedem o moschee foarte frumos decorata, descoperita intamplator pe internet.

Tetovo, un orasel maricel si cam haotic in clasicul stil balcanic unde iarasi ne-am invartit pana am ametit ca sa gasim un loc de parcare si unde am nimerit la moschee fix in ora de rugaciune. Evident ca nu era chip sa intram nici macar in curte in asemenea moment, oricum era plin iar noi nu eram nici imbracati corespunzator, dar ne-am plimbat prin parcul de langa lacasul de cult si am admirat bogatia de decoratiuni de pe fatadele exterioare. Iar la plecare am intrat intr-un mini magazin de dulcegarii, de unde cu 5 euro am cumparat cele mai bune si mai proaspete baclavale pe care le-am gustat vreodata.

Tetovo fiind ultima noastra oprire in tarisoara asta, putem concluziona ca am fost mai mult decat placut surprinsi de Macedonia si de ce ofera, atat ca arhitectura, cultura, natura dar si gastronomie.
Planuim sa ne intoarcem ca sa vizitam si imprejurimile lacului Ohrid, despre care am auzit numai de bine si desi am vrut sa ajungem cu aceasta ocazie, trebuia sa ne abatem cateva zile din drum si pana la urma am lasat pe data viitoare.

Video

Patru zile la Oradea


La Oradea am ajuns cu ceva treaba dar ne-am gandit ca inainte de excursia in Grecia nu ar strica o extra balaceala la Aquapark Nymphaea, unde am mai fost si ne-a placut tare, insa Vlad a racit exact inainte de plecare, astfel ca am renuntat la activitatile acvatice in acest weekend.

In schimb am vizitat o tare simpatica librarie la care nu ajunsesem inca, am facut plimbari scurte prin centru, cand a stat ploaia, am dormit zilnic la pranz, am urcat in Turnul Primariei de unde ai o panorama superba cu tot orasul si am mancat exagerat de mult la Piata 9 unde am revenit in fiecare zi cat am stat la Oradea. Aaaaa si am cumparat “capsiu” de la cele mai simpatice “casute” care vindeau capsune de la producatori locali. O initiativa tare faina a administratiei locale.

Mai precis, nu am urmarit obiective de vizitat ci au fost cateva zile cu mancare buna si relaxare in ritmul mezinului familiei.

Video

Sfarsit de mai pe meleaguri cunoscute

Safarsitul acesta de luna ne-a gasit iarasi pe trasee cunoscute, prin Muntii Cernei, cu base camp la Prisacina pentru cateva zile, cu doua obiective diferite in program.

Sambata am fost nasii de botez al unui baietel simpatic si exagerat de cumintel, la biserica din Dobraia iar restul zilelor le-am petrecut descoperind natura si animalele din gospodarie, pe langa focul de tabara unde au sfarait si ceva bunatati pe inserat, la taiat de lemne pentru foc, la plimbare cu roaba si nu in ultimul rand la inventariat, la pas dar si cu masina, borne de pe Via Transilvanica, traseu ce trece fix prin inima catunului din varf de munte.

Video

Marea Britanie si doua zile care s-au lasat cu amintiri din viitor! 

De ce din viitor? Pai pentru ca am profitat la maxim de escapada noastra in doi in Marea Britanie si ne dorim sa o repetam. Papa, nu te stresa ca nu vom face un obicei din a calatori fara Vlad, dar recunoastem ca prinde tare bine o astfel de iesire din rutina zilnica. Iar lui Vlad ii prinde bine sa se mai desprinda de noi si sa devina putin cate putin mai independent si in plus, timpul petrecut cu bunicii este si el de nepretuit! 

Trebuie sa recunosc ca mi-a cam tremurat mana pe tastatura in timp ce dadeam clicurile pentru cumpararea biletelor de avion si am simtit un gol in stomac la primirea pe email a confirmarii. Excursia asta a venit la pachet cu multe sentimente de vina si prea putine de impacare la gandul ca ne doream sa facem o iesire in doi, fara micul nostru excursionist. Si am avut la dispozitie fix o luna si jumatate sa ma simt cand entuziasmata la gandul plecarii, cand plina de remuscari. Nu mai calatorisem in doi de mai bine de doi ani si simteam nevoia sa mai facem asta. Ideea ne-a venit doar cu cateva zile inainte si am profitat de reducerile oferite de compania aeriana de 1 Aprilie, astfel ca, prea repede s-a concretizat planul de a testa apele daca mai stim sa calatorim doar in doi. Un carusel de sentimente pe care nu le cunosteam inainte de venirea lui Vlad iar cand vinovatia era greu de suportat o alungam cu gandul ca avem timp sa luam bilete si pentru mezin si mergem in formula completa. Asta presupunea totusi multe probleme logistice la fata locului dar astea erau deja detalii.

Evident ca in afara de ingrijorarea mea majora, de cum va reactiona Vlad la aceasta noutate, nu mai dormise niciodata fara macar unul din noi, ma mai stresa si gandul ca nu cumva sa se imbolnaveasca fix atunci, inainte de plecare. Copiii mici au prostul obicei sa faca asta 🙂 Off e greu sa fii mic dar parca in unele momente e greu sa fii si parinte si sa iei deciziile corecte, iar cateodata ele pot fi si un pic egoiste. Insa stiam sigur ca ramane pe maini bune si se va distra de minune cu Papa. Si asa a si fost! Mare ne-a fost mirarea ca nu a intrebat de noi, doar de cadoul pe care urma sa i-l aducem 🙂  Papa ne-a confirmat ca a fost neasteptat de cuminte si ascultator, deci in concluzie ne-am stresat degeaba o luna si jumatate. 

Cat despre noi, dupa doua zile alergate sa vedem ce ne-am propus, da, mai stim sa calatorim si in doi dar ne-am cam iesit din mana, am reusit inclusiv sa facem febra musculara de la atata plimbat si am adunat si multa oboseala. Nu e usor cand te urci in avion la 39 de ani si cobori la 40 🙂

Da, iesirea asta a fost un cadou pentru a marca schimbarea prefixilui din buletin si ne-am propus sa vizitam Stonehenge, cochetul orasel Salisbury cu a lui catedrala superba si am dat o fuga si la Windsor ca sa o salutam pe Regina. 

Am profitat la maxim de un zbor nou introdus pe ruta Timisoara – Luton, care ne-a permis sa lipsim doar o noapte si totusi sa avem doua zile pline pentru vizitat, asa ca am decolat dimineata la ora 6 jumatate si ne-am intors a doua zi tarziu in noapte. A fost de partea noastra la dus si fusul orar, astfel ca desi am decolat dimineata la prima ora, dupa aproape trei ore de zbor am aterizat la 7 si jumatate in Marea Britanie, am luat masina inchiriata si dusi am fost spre misterioasele pietre de la Stonehenge. 

De la aeroportul Luton faci aproximativ doua ore, in functie de trafic, pana la centrul pentru vizitatori de unde incepe traseul pana la megaliti. Drumul in mare parte este unul plictisitor pe autostrada, insa cu cativa kilometri inainte de destinatie, drumul devine unul cu doua benzi, o banda pe sens, marginit de campuri verzi cat cuprinzi cu ochii pe care din loc in loc pasc oi relaxate si dintr-o data in tot contextul acesta rural, te trezesti ca treci cu masina pe langa megalitii de la Stonehenge. A fost total neasteptat! Nu stiam ca ansamblul este atat de vizibil de la drum. 

Eram un pic stresata cu biletele, nu le-am cumparat online ca sa nu fim constransi de o anumita ora dar am intrat fara probleme fix cand am ajuns desi citisem ca locul poate deveni foarte aglometat, mai ales in zilele insorite si accepta numar limitat de turisti. Iar noi am avut parte de o zi perfecta de primavara, atipica pentru UK, cu mult soare si putin vant.

Langa casa de bilete poti explora reconstructia unei asezari neolitice, un mic satuc format din cateva case, cum se presupune ca au fost cele de pe vremea contructorilor complexului de la Stonehenge si o copie a unui megalit, pe care se spune ca nu il puteau ridica mai putin de 100 de barbati puternici. Este chiar impresionanta marimea exemplarului 🙂

De aici practic incepe traseul pana la misterioasa constructie care de fapt, face parte dintr-un sit mult mai complex de santuri, movile ce adapostesc morminte din aceeasi perioada si drumuri de procesiune.

Noi am ales sa parcurgem drumul de aproximativ 15 minute pana la pietre pe jos si a fost o placere sa te plimbi pe celebrele Salisbury Plains de un verde crud acuma primavara. 

Accesul intre pietre nu este permis, doar in anumite zile din an, dar traseul care inconjoara megalitii iti ofera o priveliste de ansamblu foarte frumoasa si ai ocazia la sfarsit sa te apropii destul de mult pentru a-ti face poza perfecta. Am fost instiintati ca zona din jurul pietrelor este prea expusa la eroziune de aceea nu se permite accestul turistilor, dar pe traseu sunt prezentate si poze de pe vremea cand accesul la pietre era permis oricui iar locul parea parca vandalizat, monumentul era plin de grafitti si oamenii se urcau pe pietre fara sa le pese de unicitatea locului. 

Nu se stie exact cine a construit Stonehenge dar este un loc dedicat probabil Zeilor, deoarce a fost nevoie de organizare si convingere pentru finalizarea monumentului, la care s-a lucrat in etape timp de 800 de ani. Un templu preistoric unic, aliniat cu miscarile soarelui, este singurul cerc de piatra din lume peste care au fost pozitionate pietre orizontale, un fel de grinzi in traducere directa. Cu o istorie de peste 4500 de ani, patru cercuri concentrice de megaliti cu pana la 7 metri inaltime si arhitectura sofisticata pentru vremea respectiva formeaza un monument cu o energie aparte, energie pe care o simti doar plimbandu-te agale imprejurul lor. A fost o experienta deosebita, asta cu siguranta. 

Dupa lectia de istorie pe care am savurat-o la Stonehenge, o placinta vegetariana de la restaurant si un drum de jumatate de ora mai tarziu am ajuns in cochetul orasel medieval Salisbury unde o alta surpriza ne astepta dupa portile catedralei. Ne-am plimbat un pic in curtea catedralei, ne-am amuzat de copiii care se zbenguiau zgomotos in jurul nostru si am cumparat bilete pentru ce urma sa fie o vizita de neuitat. Am nimerit fix in zilele unui festival de flori, care a decorat biserica, pe interior, cu mii de flori si sute de aranjamente colorate imaginate de artisti locali. Catedrala era in tinuta de sarbatoare!

A fost spectacol pentru simturi, flori colorate, zumzet de albine si parfum. Am admirat catedrala, arhitectura bogat decorata a fatadelor si superba spira, cea mai inalta dintre toate catedralele Marii Britanii, am admirat decoratiunile elegante din flori si am descoperit si Magna Carta, practic prima constitutie scrisa in istoria europeana, in urma cu 800 de ani, un set de legi care citite par si acuma de actualitate. Originalul care se gaseste la Catedrala din Salisbury este una din singurele patru exemplare care au supravietuit timpului si este in perfecta stare de conservare dupa sute de ani, este expus si poate fi citit de curiosi. Am mai aflat si faptul ca, tot aici se afla si cel mai vechi ceas mecanic din lume dar cu nebunia decoratiunilor florale care ne-a cam hipnotizat am uitat de acest detaliu, astfel ca ceasul l-am ratat. 

Dupa vizita la catedrala, am plecat sa descoperim la pas Salisbury, un orasel ca o poveste de simpatic, iar ziua am incheiat-o franti in oraselul Andover la o cina tipic englezeasca cu fish and chips, in lumina unui apus auriu, pe malul raului Anton la pub-ul de la vechea moara. 

Duminica dimineata, desi ne-am propus sa plecam mai devreme, nu am reusit sa ne mobilizam decat in jur de ora unsprazece. Nu aveam mult de condus pana la Windsor si am lasat-o mai moale, cred ca ne-a cam terminat ziua precedenta cu trezit la ora 4 si vizitat intensiv. Ne-am iesit din mana, clar! 

Duminica am avut parte de vreme tipic englezeasca, ne-a plouat mocaneste cam toata ziua dar a fost placut si asa. La Windsor ne-am propus sa vizitam doar castelul, sa mancam o placinta cu carne si sa ne plimbam pe stradutele oraselului si exact asta am facut. 

Castelul Windsor este impresionant, fiind cel mai mare si mai vechi castel locuit din lume, cu o istorie de peste 1000 de ani, a fost “casa” pentru 39 de monarhi pana in prezent, iar Regina inca isi petrece majoritatea weekendurilor private la castel. Mi-a placut cum le place britanicilor sa il numeasca “a working royal palace” si chiar se simte acest lucru. Pare un mic furnicar locul, sau asa l-am perceput eu si nu din cauza vizitatorilor, chiar am prins o zi linistita fara puhoi de turisti. Parcurgand-ul am avut sentimentul ca este locuit, este primitor, nu e o cladire rece, doar un exponat la unor timpuri apuse.

Turul dureaza aproximativ doua ore si te poarta la inceput pe langa fostul sant de aparare acuma frumos amenajat si plin de flori si verdeata, de un verde ireal, apoi in interior vei descoperi casa de papusi a Reginei Mary, bunica actualei regine, o capodopera realizata pe la inceputul secolului 20, o “jucarie” proiectata de un arhitect, la care au lucrat peste 1500 de artisti aproximativ 4 ani, un spectacol in miniatura. Turul continua cu apartamentele regale, sali fastuos decorate, camere pline de daruri primite de diferiti monarhi britanici, de la ati sefi se stat sau de trib dealungul anilor de domnie. Nebunie curata in camera darurilor, sali de receptii, banchete si se termina langa accesul spre curtea regala, unde turistii nu au acces fizic, doar vizual. Noi chiar am prins momentul cand se schimba garda din curte. 

In drum spre iesire, poti vizita si Capela St George, pe care noi am vazut-o doar din exterior, diminica fiind inchisa. Oricum, si asa, fara capela, turul este impresionant si afli multe informații legate de istoria regala a Marii Britanii.

Si daca tot s-a facut ora pranzului pana am terminat plimbarea la castel, am plecat pe stradutele inguste si pietruite in cautarea unui pub pentru a lua masa. Pub-ul a fost simpatic, dar mancarea…. asa si asa. Nu inteleg cum de un popor cu asa istorie bogata nu a reusit sa-si creeze o bucatarie mai elaborata. O placinta cu cartofi dulci si branza oarecare, aceeasi garnitura de mazare boabe si morcovi fierti ca la fish and chips, sau orice alt preparat, noroc cu cidrul si desertul care au mai salvat situatia.

Dupa ce am bifat pranzul, am plecat la pas printre casutele de caramida decorate cu steaguri din Windsor, pe malurile Tamisei si spre dupa amiaza incet, incet spre aeroport deoarece mai aveam de luat cadoul promis si deja ne cam lua cu dor de Piticutul nostru.

Frumos in Marea Britanie, mai mergem 🙂 Data viitoare in trei !

Video

Piran si Portoroz

Doua orasele port atat de apropiate ca locatie si totusi atat de diferite.

Piranul era pe lista mea de obiective de ceva vreme dar cum nu mai fusesem prin zona Marii Adriatice de mult, a ramas la stadiul de proiect. De data asta insa nu am ratat ocazia sa il vizitam. Pentru ultime zile in Slovenia ne-am propus sa ajungem la mare, desi prognoza nu era favorabila iar la sfarsit de aprilie nici vorba de intrat in apa dar marea e tot mare si am zis ca nu ne strica un pic de relaxare. Daca in primele zile prin Slovenia am avut un program mai incarcat, aici am zis sa stam pe leneveala. Rezervasem cazare la un hotel pe faleza la distanta numai buna de plimbare intre Portoroz si Piran. Mi se parea solutia perfecta ca sa nici nu scoatem masina din parcare si a fost la fix.

Prima zi a fost cam innorat la mare dar apoi a iesit soarele si nici nu iti mai venea sa pleci de acolo. Pranzul l-am luat negresit la aceeasi terasa in fiecare zi, deci nu ne-am complicat cu nimica.

Pe faleza amenajata care trecea prin fata hotelului nostru ne faceam plimbarile inainte de pranz, in general spre Piran iar dupa amiaza ne gasea in Portoroz pe singura fasie de faleza amenajata cu nisip din fata hotelului Kempinski. E greu la mare fara “nimis” cand ai carat copilului toate jucariile doar sa ai parte de putina liniste.

Cazarea de la buza marii a fost o alegere inspirata si datorita apusurilor colorate de care am avut parte dupa ce s-au risipit norii iar Vlad a fost tare activ pe balcon urmarind mersul barcilor si vapoarelor, exclamand la fiecare ambarcatiune „baca cu moto” sau „baca cu vant” 🙂

Anticul port Piran cu arhitectura sa venetiana, stradute inguste si intortocheate, zidurile masive de pe coasta de nord care au fost inaltate pentru a proteja orasul de invaziile otomane, frumoasa piateta Tartini cu monumentele care o inconjoara, debarcaderul plin de barci si barcute de pescuit, faleza efervescenta, plina de terase si vechiul far din varful peninsulei emana o atmosfera romantica si medievala. Un satuc numai bun pentru plimbari linistite.

Portoroz in schimb mi-a lasat impresia de orasel mai aerisit, mai elegant, plin de hoteluri moderne, centre termale, strazi late si aerisite, vegetatie luxurianta, un oras mai tanar si poate mai turistic. Sau poate era doar faleza mai aglomerata in serile insorite.

Tare bine ne-au prins cele cateva zile linistite la mare, am si prelungit sejurul cu o noapte asa mult ne-a placut, cu greu am plecat si cu gandul numai la urmatoarea excursie …. la mare.

Video

Postojna, cu trenul prin pestera si Predjama, in pestera la castel

Toata ideea excursiei in Slovenia a pornit de la trenuri….obsesia lui Vlad pentru trenuri.
Se apropiau zilele libere de Paste si cautam o idee de mers pe undeva….cand “rasfoind” internetul am dat peste un articol legat de o mega pestera in care te poti plimba cu trenul!!?? Da…cam neobisnuita asocierea tren-pestera dar, sapand pe subiect, am aflat de pestera Postojna din Slovenia, in care accesul se face cu un trenulet deschis si am fost convinsa ca mezinul va fi super incantat de experienta. Cam atat ne-a trebuit sa punem tara la cale si sa plecam o saptamana in road trip la explorat o tara noua pe lista noastra. Se anunta vreme ploioasa tare in saptamana respectiva, deci la fix cu activitatile subterane planificate. Daca avem ciu-ciu, chiar si sub pamant, nu ne mai lipseste nimic. Copil fericit, parinti relaxati.

Pana de curand nu stiam nimic de aceasta pestera enorma, dar se pare ca e cel mai vizitata loc din tara, in cei 200 de ani de cand primeste turisti, i-au trecut pragul peste 40 de milioane de curiosi. Pe vremea comunismului, cand Slovenia facea parte din Yugoslavia, pestera Postojna era singurul obiectiv turistic ce putea fi vizitat de turistii straini.
Regina pesterilor, cum este supranumita de sloveni si pe buna dreptare, avand un sistem carstic de peste 24 de kilometri lungime, din care astazi se pot vizita aproximativ 5km. Primii doi kilometri ii strabati cu trenuletul, urmeaza un traseu de peste un kilometru si jumatate care te poarta la pas prin enorme sali pline de stalactite si stalagmite formate din mici picaturi de apa in decursul a milioane de ani, pasaje construite ulerior, podul rusesc, alte pesteri rupestre, colorate in alb sau roz, canioane adanci, formatiuni carstice diverse, denumite spaghete sau draperii minerale. O lume subterana cu adevarat fascinanta!


Un detaliu care mi s-a parut interesant este faptul ca dupa vizita lui Ferdinand I, regele Austro-Ungariei, din 1819, pestera a devenit atat de faimoasa, incat in 1884 a fost electrificata, inaintea Ljubljanei 🙂
Iar in timpul Primului Razboi Mondial, prizonierii de razboi rusi au fost dusi in pestera si fortati sa construiasca un pod peste o prapastie mare din interior. Personal, acel loc mi-a placut cel mai mult din intreaga experienta subterana, dimensiunea umana pare nesemnificativa in comparatie cu maretia “incaperilor” in acest punct al traseului.


Iar ca experienta sa fie pe deplin din alta lume, pestera este locuita de olmi, niste mici dragoni, complet adaptati vietii in intuneric, fara ochi, cu pielea aproape transparenta care pot trai pana la 100 de ani. La iesirea din pestera, dupa vizita la magazinul de suveniruri pentru achizitionarea magnetului, Vlad a primit de la tati “cadou” cum ii place lui sa spuna mai nou la tot ce primeste, o carticica de povesti cu olmi de care a fost extrem, dar extrem de incantat. Zile la rand ne cerea povestea cu “Sei Samana”, Selly the aquatic Salmander, micutul dragon din pestera Postojna.

La nici 10 kilometri de Postojna, lumea carstica ofera o alta experienta inedita in forma unui “castel pestera”. Minunea medievala a fost cocotata pe o stanca de 120 de metri inaltime fix in gura unei pesteri in urma cu mai bine de 800 de ani. In spatele celui mai mare “castel pestera” din lume, se afla o retea de tuneluri secrete de aproximativ 16 kilometri.

Atat de speciala si unica este constructia incat si-a castigat un loc inclusiv in cartea recordurilor Guiness Book, nu ca ar fi avut prea mare concurenta 🙂


De doua ori am ajuns pana la castel in prea scurta noastra incursiune in Slovenia dar tot nu am reusit sa o vizitam si la interior desi sunt convinsa ca e de neratat. La prima incercare am ajuns destul de tarziu cand totul era inchis in zona si nu am reusit nici sa luam cina desi aveam un copil care urla la propriu de foame in gura mare si a trebuit sa ne reorientam rapid. Iar a doua zi de dimineata am mai facut o incercare dar mezinul a fost asa de prins cu “treaba” in curtea din fata castelului ca nu a fost chip sa ii stricam programul de joaca. Asa ca am ramas doar cu admiratul din exterior si speranta ca la a treia incercare o sa descoperim si din secretele locuitului intr-un castel pestera, intr-o vreme in care confortul trebuia sa cedeze in fata sigurantei, nu de alta dar nu cred ca era prea placut sa traiesti chiar si intr-un castel, in care era vesnic intuneric, frig si umed… ca intr-o pestera 🙂

Video

Plimbare in jurul lacului Bled

Acest lac pare sa fie cartea de vizita a Sloveniei. Orice cautare de informatie pe internet legata de aceasta tarisoara, te duce negresit pe site-uri de prezentare ale lacului si micutei insule care apar in toate pozele. Si pe buna dreptate, arata totul bine in poze dar parca e mult mai frumos in realitate.

La Bled am ajuns pe dupa amiaza cu tot cu ploaia din capitala, care ne-a urmarit negresit si fiindca micul excursionist si-a facut somnul de frumusete pe drum in masina, am plecat imediat la plimbare. Nu am reusit sa urcam la castel desi eu speram sa ajungem dar multimea de balti a fost mult mai ademenitoare si au avut intaietate la explorat. Acest aspect ne-a cam incetinit si am reusit doar o urcare pana la bisericuta de pe malul lacului dupa care foamea a inceput sa-si faca simtita prezenta printr-un comporament… sa zicem neadecvat, astfel ca am incheiat seara dupa o cina si alte cateva balti tulburate in drum spre cazare.

Dimineata am inceput-o in forta, mai ales ca se risipeau norii incet si se arata din cand in cand si soarele. Prima parte a zilei a fost cu alergat, zbenguit, baltoace si aruncat pietricele, mai ales ca aveam si companie todlereasca, iar dupa ce micutul mic a cazut la datorie in carucior, in sfarsit am reusit si noi sa facem o plimbare linistita in jurul lacului. Si am avut la dispozitie aproximativ doua ore in care sa ne tot plimbam si sa admiram peisajul si micuta insula care iese din lac.

Zona este foarte scenica, in razele soarelui lacul e de un turcoaz electrizant, intr-un capat ai cetatea cocotata in varf de deal exact pe marginea laculul, in celalal capat de lac insulita cu a ei bisericuta eleganta si zvelta, numeroase debarcadere dealungul malului de unde poti inchiria barcute, vegetatie abundenta, muntii cu crestele inzapezite in departare si nu in ultimul rand aer curat. Toate acestea pe un traseu amenajat in jurul lacului care te coboara din cand in cand pana la luciul apei, un traseu de aproximativ 6 kilometri pe care nu apuci sa te plictisesti.

Fiind deja weekend era destul de mare agitatia, zona a inceput sa se aglomereze. Nu stiu cum e vara aici dar ma bucur ca am ajuns in extrasezon.

Probabil daca aveam bicicletele, reuseam sa vizitam mai mult si mai repede iar daca vremea tinea cu noi am fi dat o fuga si pana la cheile Vintgar pentru o scurta drumetie de-a lungul raului sau turcoaz. Citisem ca traseul a fost recent renovat si a fost redeschis cu cateva zile inainte sa ajungem in zona. Dar ca de fiecare data, trebuie sa lasi ceva si pe data viitoare ca sa ai motiv sa revii. Noi lasam pe data viitoare vizita la castel, plimbarea pe chei si in mod cert o drumetie in Parcul National Triglav, in faimosii Alpi Iulieni care in aprilie inca erau acoperiti de multa zapada.

Video

Ljubljana oras frumos si pe ploaie si pe vant

Iata-ne in joia mare a pastelui, dupa amiaza, ajunsi in Slovenia, la Ljubljana fix in varf de deal la cetate, cu un micut mic foarte energic si flamand. Energic pentru ca a stat cumintel opt ore in masina pana am ajuns si flamand pentru ca deja era ora mesei si parintilor le statea gandul numai la vizitat. Dar cum sa iti stea gandul la altceva cand in sfarsit a inceput vacanta, ai fugit de acasa taman de Paste ca sa nu cumperi cadou copilului si ai ajuns intr-o tara noua pe care nu ai mai vizitat-o, plus ca arata tara asta demential, fix cum nu te asteptai.

Si ne-am straduit noi sa vedem si sa imortalizam fiecare coltisor de cetate in timp ce alergam cand unul cand altul dupa titirezul mic, dar cand se uita deja lumea la tine ca iti urla copilul in gura mare niam niam, mami, niam niaaaaam pe terasa cladirii parca ti se face mila si te indupleci sa-l duci la masa. Deci am „vizitat” castelul mai in fuga mai in vaicareli de foame dar nu a trecut neobservata atmosfera usor medievala cu tente moderne pe care ti-o lasa ansamblul restaurat cu grija. Curtea generoasa inconjurata de pereti albi, ziduri de piatra si suprafete vitrate moderne ne invita sa mai ramanem, nu si norii care se tot adunau amenintatori deasupra. Nu am reusit sa parcurgem interioarele si expozitiile din castel, dar am vazut ca sunt multe, interactive si pareau interesante, insa am reusit sa urcam in turnul de observatie de unde ti se deschide o panorama superba asupra orasului inconjurat de munti, iar cu aceasta privelise am inceiat turul castelului pentru a ne retrage la cina si apoi un somnic bine meritat.

Dimineata ne-am trezit pe o vreme bacoviana si o ploaie cu bulbuci care pana dupa ce am servit „micul jun” cum zice Vlad, a inceput sa dea semne de retragere si ne-am aventurat iarasi la plimbare prin oras. Iar pentru simplul fapt ca la noi mai continua isteria cu ciu ciuuuu, prima oprire a fost la Muzeul cailor ferate, un muzeu care prezinta cateva locomotive cu abur, vagoane si alte vehicule istorice restaurate care au fost de mare interes pentru micul excursionist. In curtea muzeului sunt alte cateva trenuri, modele mai vechi si mai noi dar nerestaurate care din pacate sunt mancate de rugina, interesante si ele in felul lor degradat.

Dupa vizita la trenuri am plecat in explorarea centrului, cu una bucata copil dormind in carucior pe o ploaie mocaneasca si vant rece care ne-a insotit pana la plecare. Am trecut in plimbare podul cu dragoni, podul dorintelor sufocat de lacate care mai tarziu am aflat ca se numeste podul macelarilor si pe buna dreptate ca e plin de capete taiate de peste pe parapeti, am ajuns la podul triplu, ne-am plimbat de-a lungul raului pana la podul cu coloane si inapoi pana in piateta cu biserica franciscana.

Pranzul l-am luat la un restaurant de vis-a-vis de piata agroalimentara unde se servea mancare traditionala si a fost o experienta mai autentica, in centru fiind doar restaurante cu specific international.

Nu sunt foarte multe locuri de vazut in acest oras micut, daca nu vrei sa iei muzeele la rand insa iti lasa impresia unui oras modern, cochet si curat in care amprenta lasata de domnia Imperiului Austro Ungar se simte la tot pasul, nu pare sa fi fost atinsa de comunism si cu atat mai putin iti vine sa crezi ca a facut parte din vechea Yugoslavie. De fapt aceasta impresie ne-a urmarit la tot pasul, nu numai in capitala, in zonele muntoase si pe langa lacul Bled, puteai sa juri ca esti in Austria iar zona de coasta mie imi seamana prea tare cu Croatia. Am plecat cu sentimentul ca e o mica Austrie aceasta Slovenie si ne-a placut tare mult!

Video

Amintiri din alta viata, Beijing si Orasul Interzis

Toata lumea stie ca socotela de acasa nu se potriveste cu cea din targ, dar noi ne-am facut socotelile in targ cu doua saptamani in urma ca sa mearga la sigur. Tot degeaba. Discutam totusi de aeroportul din Beijing, exagerat de mare si de aglomerat. Degeaba am memorat fiecare coltisor si ghiseu la care trebuia sa mergem ca tot nu ne-a iesit. Poate era de vina oboseala, era ora 1 dimineata dupa un zbor de aproximativ 8 ore, poate ne-am prea relaxat noi in Thailanda si s-a resetat hardul, cert este ca parca totul arata diferit si am reluat resemnati aceeasi pasi ca data trecuta. Masinaria ciudata de luat amprente, coada gresita pentru viza, alta coada gresita, toate astea au durat cam o ora si jumatate. Reusim totusi sa primim viza mai repede ca data trecuta, dar ce sa faci la ora 3 dimineata in Beijing? Pe un frig crancen de ianuarie, evident si intuneric. Si o foame groaznica. Ne vine ideea, foarte proasta de altfel, sa ne punem un pic la somn, taman in holul de asteptare care duce catre statia de tren. Mai erau si altii intinsi pe niste bancute acolo, deci se poate. Teoretic. Nu, nu se poate! Un frig si un curent de te lua pe sus de fiecare data cand se deschideau usile holului, un zgomot infernal de la trolerele trase pe gresia amprentata, ca doar avioanele ajungeau ca pe banda rulanta in aeroport, indiferent de ora si evident, chinezii, care nu au simtul spatiului privat, aia 1 sau 2 metri patrati in jurul persoanei tale in care preferi sa fii singur Tu cu tine. Ne-am chinuit noi ceva timp, asa vreo ora si jumatate, dupa care am decis ca ar cam fi vremea sa o luam din loc ca sa nu facem victime. Omul la oboseala si nervi, nu se mai stapaneste…..

Ne-am “spalat” si “coafat” in baia aeroportului, ne-am echipat si am plecat in cautarea unui restaurant deschis. Cam slabuta oferta la asa ora matinala, dar noroc cu globalizatea ca mi s-a aratat un Starbucks! Acasa de obicei ocolesc acest tip de cafenea/fast food, dar acolo mi s-a parut ca s-au deschis potrile raiului. Silviu evident a ales o zeama calda in care pluteau niste ciuperci si paste de orez la un restaurant cam dubios dar am fost multumita ca m-au lasat sa-mi savurez si eu croasantul divin cu sunca si cascaval de la la Starbucks si nu a trebuit sa stau afara pe bordura. Hai sa iesim din aeroportul asta odata!

Planul era sa ajungem la Orasul Inerzis si apoi la Temple of Heaven. Eram in grafic, era ora 7, casa de bilete deschidea la 8:30. Aveam timp sa ajungem lejer, sa fim printre primii la coada. Si acuma imi vine sa rad cand ma gandesc, cata naivitate. Urcam in Airport Express, schimbam cu metroul in Dongzhimen, mai schimbam o data si ajungem in Piata Tian’anmen. Aici, ne-a lovit imensitatea! Ne asteptam sa fie mare, dar piata asta este URIASA si evident plina ochi de turisti la ora 8 dimineata. Cum gasim casa de bilete? Am reluat si aici zapaceala din aeroport, am stat si la o coada unde se videau carnati 🙂 noi stateam pentru bilete, in fine…..nu e usor sa intri in Orasul Interzis, ca bine i-au dat numele. Intr-un final avem biletele si ghidul audio, care a fost o decizie foarte inspirata. Functioneaza pe baza de GPS si in functie de locatie iti povesteste tot felul de lucruri interesante pe care altfel nu aveam cum sa le aflam.

Orasul Interzis este de fapt un complex format dintr-o succesiune de curti si 980 de cladiri, care au servit ca resedinta a imparatilor, centru ceremonial si politic al guvernului Chinez timp de 500 de ani, pana in 1912. Este de asemenea sit al patrimoniului mondial UNESCO si este cel mai mare complex de cladiri din lemn vechi, conservate din lume. Suna pompos dar foarte adevarat, este un compex uimitor cu decoratiuni, lucru de mana si broderie de piatra si lemn pictat. Cand am ajuns prima data in China la muzeu, Muzeul Shanghai, am inteles sensul zicalei “munca de chinez batran”, se potriveste si aici perfect. Sute de ani de truda si migala in decorarea lemnului ce impodobeste cladirile relativ simple ca forma ale complexului imperial. 

Turul exterior al Orasului Interzis a durat cam 2 ore si jumatate mai mult alergate din lipsa timpului, dar si a frigului de afara. Dar nu ne plangem, am avut parte de o zi senina cu soare! Mi s-a parut totusi interesant ca erau foarte, foarte muti chinezi care vizitau complexul si nu era sfarsit de saptamana. Nu imi imaginez cum e aici in weekend la orele de varf.

Am trecut si pe la magazinul de suveniruri din incinta pentru a ne achizitiona traditionalul magnet de frigider, un magazin cu multe lucrusoare simpatice de unde ne-am lasat dusi cam greu, dar de vina era si frigul crancen de afara 🙂

Planul era sa ajungem si in parcul Jingshan, un parc renumit pentru privelistea frumoasa, de ansamblu, pe care o are asupra Orasului Interzis. Era aproape….da, pe harta. Eram cu timpul cam la limita si a trebui sa renuntam la idee, la fel cum nu am mai ajuns nici la Templul Cerului. Ce lasam pe data viitoare? Zidul chinezesc pentru care trebuie sa-ti rezervi o zi intreaga fiind cam la 2-3 ore distanta de mers cu masina de Beijing, Parcul Jingshan si faimosul templu rotund, Temple of Heaven (Templul Cerului).

Ne mai invartim un pic prin curtile palatului si facem cale intoarsa, trebuie sa traversam iarasi tot complexul ca sa ajungem inapoi la metrou. Asta ne ia mai mult timp decat am preconizat, deja era aglomeratie maxima si nici nu era zi de weekend. Ce bine ca am ajuns devreme 🙂

Drumul catre aeroport a fost o alergatura continua, ceva din seria cum sa pierzi un avion intr-o escala de 12 ore. A trebuit sa trecem si prin filtrul de explozibil la intrarea in aeroport, probabil ne-au vazut pe noi mai periculosi de ne-au intors din drum, sau poate ca eram prea grabiti….cine stie.

In concluzie, Beijingul, cat am vazut noi din el este impresionant, Orasul Interzis este o farama de istorie care merita explorata mai pe indelete decat am apucat noi, dar un loc poate prea sufocat de vizitatori. 

Beijing-ul este foarte diferit de Shanghai, un oras rigid care impune respect, cu un aer solemn, comunist as spune. O jungla de betoane, piatete largi, starzi cu cate 6, 8 benzi pe sens, de te saturi sa tot traversezi la ele ca nu te mai vezi ajuns, cladiri inalte cu arhitectura sobra si mici case traditionale de lemn ascunse printe gigantii de sticla si otel. Oamenii sunt parca mai putin primitori si este aproape imposibil sa te intelegi cu ei in engleza sau limba gimnastica. Cu toate astea, este ceva exotic pentru noi, care merita vazut si aprofundat.

Video

Prima excursie la schi in Austria in noua formula

De mult nu ne-am mai dorit asa de mult sa mergem intr-o excursie cum ne-am dorit sa ajungem sezonul acesta la schi in Austria. Au trecut doi ani de cand nu am mai scos schiurile din garaj, trei de cand nu m-am mai incaltat cu clapari, in ultima escapada de iarna in Austria eram cu burtica de 9 luni dupa mine. Cum anul trecut restrictiile erau la cote maxime in Austia si statiunile nu s-au deschis pentru turisti straini, doar pentru localnici, anul acesta am asteptat cu nerabdare sa primim vesti mai bune si cand s-a ivit ocazia, dusi am fost la schi. Drept e ca anul asta am intampinat ceva greutati organizatorice fiind si cu Piticutul dupa noi dar ii multumim lui Papa ca a acceptat provocarea baby-sitting-ului in deplasare pentru a ne bucura noi de partiile Austriei. Ne-am facut un plan de a schia de dimineata pana la 12, de a lua pranzul cu Vald si Papa, somnic si apoi program de voie si de explorat imprejurimi si culmea ca ne-am si tinut de el. Zilnic!

La Bad Hofgastein am mai schiat cu cativa ani in urma, o zi, cand ne plictisisem de partiile de pe muntele vecin si desi tin minte ca era o zi tare innorata atunci, ne-a placut mult ce oferea zona in materie de partii si de atunci am zis ca vom reveni. Anii au trecut, la fel si restrictiile pandemiei, deocamdata, si iata ca am rezervat un apartament pentru o saptamana in simpaticul Bad Hofgastein, pentru ceea ce urma sa fie cea mai senina si insorita excursie la schi din cate au fost pana acuma. Cum sa aia atata noroc sa prinzi 5 zile din 6 senine fara urma de vreun nor? Semn ca si Austriei i-a fost dor de turisti dupa un sezon de pauza impusa.

Cu mancatul nu a fost dezmat ca alta data cand nu eram presati de timp si dupa o zi de schiat luam la rand alm-urile de pe munte, in fiecare zi alta cabana si nu reveneam doar daca ne impresiona ceva mancare foarte mult, acuma am mancat mai multe pranzuri in oras dar si la statia de sus a gondolei, insa ma declar multumita avand in vedere ca am pornit aragazul o singura data intr-o saptamana doar pentru niste oua fierte dimineata. Vlad a fost incantat de vestitul Wiener schnitzel pe care il impartea negresit la fiecare masa cu Papa, de supa cu clatite, dar a incercat si kaiserschmarrn si apfelstrudel la desert, iar dupa doza dulce somnul de pranz era o provocare.

Dupa-amiezele erau pentru plimbat, pe jos prin sat, pe stradute inguste, numarat pietricele, mutat frunze uscate, mers cu autobuzul. Am avut norocul de a avea statia de skibus exact in fata casei si am profitat la maxim de el, a fost prima data cand am mers si am venit doar cu skibusul de la gondola si a fost o bataie de cap in minus faptul ca nu a trebuit sa plecam dimineata cu masina.

Diminetile noastre au fost cu schiat iar Vlad cu Papa si-au facut in mare parte singuri programul, cu jucat prin casa si apoi plimbat prin sat. Au fost si cateva zile in care dupa ziua de schi am luat pranzul pe munte, Vlad si Papa veneau cu skibusul sau pe jos pana la baza gondolei, urcam impreuna si ne mai bucuram un pic de soare si zapada in varf de munte. Am zis un pic, pentru ca de fiecare data cand ajungeam sus la Vald se declansa butonul cu foame si ne tot tragea spre restaurant zicandu-ne constant mniam niam, mami, niam niaaaaam.

Legat de schi, desi erau nopti cand Vlad avea somnul agitat si trezitul la 6 jumatate cand suna ceasul era un chin si ne propuneam ca dupa prima tura sa mergem la o cafea, cand urcam cu cate o gondola sau un telescaun ne mai facea cu ochiul o partie sau ne entuziasma faptul ca erau partiile goale si ne prindea ora pranzului fara oprire si fara cafeaua bauta, deci legat de schi, da, ne-a lipsit tare si ne-a incarcat bateriile. In plus, am prins vremea perfecta, a fost frig dar soare si am putut admira privelistea si imensitarea care ne inconjura.

A fost o excursie mai atipica, venind si tata cu noi, dar ne-a facut asa de bine ca am reusit sa avem timpul nostru in care sa schiem impreuna si sa-l stim pe Piticut in siguranta, sa stim ca e pe maini bune, incat o sa mai repetam! Speram doar sa fie si Papa in asentimentul nostru 🙂 Si da Vlad, stim ca excursia asta a fost pentru parinti dar pentru sezonul urmator vom gasi si pentru tine o scoala de schi ca sa inveti care e treaba cu claparii aia mari si grei pe care ii tot trageai in camera de schi ca sa ii duci la rastel.

Video

Sambata la castel!

Cum weekendul trecut eram in trecere prin Hunedoara, am facut o oprire la muzeul de trenulete Valentin Banciu care a fost primita cu mare bucurie de mezin, I-am promis ca vom reveni si cu Papa, bunicutul pasionat de trenulete asa ca sambata asta exact acolo am plecat. Ne-am propus sa plecam de dimineata dupa laptic dar evidend ca ne-am lungit, insa drumul…nu imi aduc aminte cand am mai avut unul la fel de anevoios…. Se pare ca micutul mic incepe sa nu mai tolereze bine serpentinele astfel ca pe bucata dintre autostrazi stomacelul lui a refuzat sa mai coopereze si am revazut lapticul de la micul dejun. Marea mea greseala a fost cand am sters minunea cu paturica de care cu greu se desparte si pe timpul zilei, iar patura compromisa a adus o avalansa de suparari si maraieli mai ales la drumul de intoarcere cand a venit momentul somnicului de peste zi.
La trenulete in schimb a fost fericire si pentru micut si pentru bunicut. Probabil puteam sa stam acolo toata ziua 🙂

Dupa trenulete am luat pranzul si fiind vreme frumoasa si insorita ne-am indreptat spre Castelul Corvinilor pentru a obosi Marmota din dotare. Surpriza placuta de la castel a fost ca am reusit sa intram si in alte camere fata de ultima vizita, semn ca la castel restaurarile continua si curand vor fi accesibile si mai multe incaperi.

Nu am stat totusi prea mult desi vremea era insorita si frumoasa, frigul si vantul care suierea pe la urechi ne-a tinut in plimbare in ritm alert iar in incaperile castelului era parca mai frig ca afara.

Video

Un road trip cu de toate

Ca sa continuam traditia instituita anul trecut , Cadoul de 1 an, excursie in Egipt, ca de ziua piticutului, care nu mai e chiar asa mic ci deja implineste 2 anisori, sa plecam intr-o excursie, iata-ne in tara Hategului la casuta …. din copac!
Planul era cu totul altu si anume sa vizitam o tara noua, sa ne plimbam pe o insula din Mediterana si sa ne mangaie soarele cu macar 10, 15 grade in plus fata de ce avem acum acasa in materie de temperaturi. Dar nu a fost sa fie, sa zicem ca din motive…. organizatorice, Malta a ramas nevizitata, iara. A trebuit sa gasim o alta destinatie in ultimul moment si daca tot aveam de mult pe lista o vizita la Fundatura Ponorului, cu noua aditie la familia excursionista, cu care sa si putem ajunge acolo, am plecat in aventura si sa fie si mai palpitant, am rezervat cazare in copac. Cam multe necunoscute in ecuatia asta dar hai la drum. Hai, hai, dar stai ca iara am impachetat toata casa si am reusit sa umplem pana la refuz si portbagajul de la Toyo. Trebuie neaparat sa mai lucram la partea logistica cu bagajele sa incercam conceptul de light travelling, care am impresia ca noua nu ni se potriveste nici cum. La capitolul asta suntem in continuare praf.
Dar sa trecem mai departe.

Cazarea “din copac” s-a dovedit putin cam neinspirata pentru un baietel atomic de 2 ani care nu are stare si a cam trebuit sa fim cu ochii pe el non stop, cand unul, cand altul, ba pentru a urca si cobora scara fara balustrada de nu stiu cate ori la o tura, ba sa nu puna mana pe soba incinsa care ardea pentru a intretine caldura din casuta. A fost bine, dar cam inghesuit, am fi avut nevoie de mai mult loc pentru a ne desfasura cu joaca si cu toate cele. O experienta simpatica dar mai trebuie sa creasca mititelul pentru a o repeta.

Excursia la Fundatura Ponorului a venit la pachet cu multa zapada, drumuri forestiere inghetate, asa ca la un moment dat am luat-o la pas in plimbare dar tot nu am ajuns la destinatie. Zona e frumoasa si plimbarea a fost placuta insa cand intra si foamea in ecuatie, trebuie sa iei masuri! Rapid!

Ziua urmatoare am ramas tot in zona muntilor Orastiei si am facut o vizita la Sarmisegetusa Regia, unde zapada acoperea in mare parte tot ansamblul. Ne-am bulgarit si ne-am dat cu sania pe potecile din padure si cand a dat foamea in noi am gatit paste in mijlocul naturii ca sa nu zicem ca am carat tot echipamentul de camping degeaba.