Ziua de miercuri 29 ianuarie se prefigura la fel de linistita ca si cele care tocmai au trecut. Eram deja trecuti de saptamana 39 de sarcina si in fiecare zi ma gandeam ca in curand Vladut cel micut va trebui sa-si faca putin curaj sa vina pe lume. Cumva deja eram foarte nerabdatoare dar ma si bucuram de ultimele zile de liniste pe care le petreceam acasa, nestiind evident ce haos ma asteapta dupa nastere.
Nu iesisem din casa de marti, era frig si problema nu era burtica ci tot procesul de imbracat si dezbracat care ajunsese enervant de incomod, trebuia sa ma infofolesc tare si ma strangeau deja toate hainele. Se facuse deja seara pe cand ne-am pus sa ne uitam la cateva episoade dintr-un serial pe Netflix care ne-a cam prins si nu ne mai dadeam dusi la culcare. Mie imi alunga somnul si gandul ca in dimineata urmatoare trebuia sa mergem la control, sa vedem ce mai face bebe si urma sa iau hotaraea pe care am ezitat sa o iau toata perioada sarcinii. Nastere naturala sau cezariana.
Trecuse de miezul noptii cand am zis ca ar fi cazul sa ne bagam in pat, cand in timp ce ma spalam pe dinti am simtit un discomfort, nu as putea sa ii spun durere, ceva ce semana mai mult cu o senzatie de arsura. Ma gandeam ca ori o fi de la prea mult stat pe canapea, ca devenisem campioana in ultimele doua saptamani, thanks God for Netflix, ori daca ar fi primul semn de travaliu, aveam timp sa dorm linistita pana dimineata urmatoare pentru ca citisem eu ca travaliul poate dura si 24-36 de ore mai ales la prima sarcina. Zis si facut, m-am bagat in pat, Silviu deja dormea dus langa mine, dar parca gandul declansarii travaliului nu imi dadea pace. Si cum stateam eu si ma suceam in pat, am simtit o durere ceva mai intensa decat prima. M-am uitat la ceas, trecuse deja trei sfert de ora de la primul semn. Hmmm, am iesit in sufragerie pe canapeaua cu care aveam deja o relatie de prietenie stransa, pe ea imi petreceam noptile in care insomnia nu imi dadea pace, si mi-am instalat repede o aplicatie de cronometrat contractiile. Daca al doilea semn a venit la 45 de minute distanta fata de primul, al trei-lea deja la 20 si cu o intensitate mult mai mare. Imi era destul de clar incotro ne indreptam. Am fugit repede sa fac un dus iar intre timp tot apasam pe aplicatia aia si ma minunam ca in decurs de o ora si jumatate ajunsesem la contractii care veneau la interval de 10 minute, 6 minute, 5 minute. Trecuse de ora doua noaptea cand l-am trezis pe Silviu sa il anunt ca a inceput numaratoarea inversa. Nu stiu ce privire speriata oi fi avut dar prima lui reactie a fost “gata, mergem la spital !” Contractiile mele veneau deja la interval de 5 minute dar eu nu voiam sa merg la spital, fiind convinsa ca ma vor trimite acasa, urmand sa ma intorc dimineata. La ora trei si jumate m-am lasat convinsa si am plecat cu greu spre spital. Din acest moment lucrurile s-au derulat foarte repede, dupa semnarea actelor pentru internare si controlul de la camera de garda, nu a mai durat decat vreo ora si jumatate. Baietelul nostru a hotarat in locul meu cand si mai ales cum sa vina pe lume. Cert este ca a fost grabit, tare grabit!
Intr-o zi de iarna nu foarte friguroasa, joi 30 ianuarie, dimineata la ora 5 si 15 minute venea pe lume Vlad, un baietel simpatic, sanatos si mult mai brunet decat m-as fi gandit vreo data!
Bun venit in familie Piticut iubit, hai sa descoperim lumea impreuna !
Vacante cu Vlad 