Cetatea Poenari si Barajul Vidraru intr-o zi calduroasa de noiembrie

In road trip-ul nostru de noiembrie, dupa zona Caciulata, Calimanesti, am plecat spre Curtea de Arges. Insa fiind la o aruncatura de bat si cu o prognoza de vreme promitatoare, am continuat drumul pana la Cetatea Poenari, despre care citisem in primavara ca urmeaza sa intre in renovari. Mare ne-a fost mirarea sa aflam de la domnul care ne-a vandut biletele, ca accesul la cetate urma sa se inchida in doua zile si probabil pentru urmatorii ani, cetatea nu va mai primi vizitatori. Hai ca am avut noroc si de data asta! Adevarul este ca Poenari, cunoscuta si sub denumirea de Cetatea lui Vlad Tepes, are mare nevoie de un proiect amplu de restaurare, consolidare si de o interventie mai putin deranjanta de securizare a vizitatorului, balustradele actuale care impanzesc ruinele sunt putin cam invazive si pun in plan secund zidurile cetatii. Speram sa fie un proiect frumos si promitem sa ne rentoarcem dupa renovare.
Accesul nu este chiar o plimbare pe faleza, insa panorama cu muntii Munteniei si partea de inceput a Transfagarasanului sunt recompensa pe care o primesti dupa ce urci cele 1480 de trepte pana la cetate. O “plimbare” de aproximativ 40 de minute cu un Piticut zambitor si bine dispus in rucsac, care se lasa cu ceva febra musculara a doua zi. Dar nici nu am simtit urcare din pricina vremii, soarele a stralucit pe un cer albastru iar padurea era in tonuri ruginii.

Din loc in loc sunt popasuri amenajate si esti anuntat prin niste mici panouri de parcursul traseului si de numarul de trepte ramase pana la cetate. Pe tot parcursul scarilor sunt instalte garduri electrice pentru a proteja impotriva ursilor, probabil in trecut ei si-au facut prezenta pe traseu.
Cetatea este destul de micuta si in ruina, dar fiind cocotata in varf de deal, panorama 360 este un spectacol.

In interiorul zidurilor sunt amenajate platforme de panorama, locuri numai bune pentru luat un pranz din rucsac la mijloc de drumetie sau de facut concurs cu masinutele printre pietre.

Dupa ce am explorat pe indelete castelul, unii, ca altii au bagat la mat, am continuat drumul spre Barajul Vidraru. Opriti in parcare, locul mi se parea cam parasit, niste catei flamanzi si-au facut imediat aparitia spre deliciul micului excursionist, dar constructia barajului este impunatoare. Lacul se vede cel mai frumos de sus, de pe platforma de unde se urca la Omul de fier.

De la baraj am facut cale intoarsa spre Curtea de Arges unde urma sa ne petrecem noaptea iar Piticutul din dotare a facut greva somnului pe drum, semn ca nu l-a obosit indeajuns drumetia de peste zi.

Data viitoare Vlad, vei urca pe jos toate cele 1480 de trepte!