Amintiri din alta viata, relaxare maxima si o revelatie

Se spune ca atunci cand ajungi sa te relaxezi total in timpul unei activitati care iti face placere, in timpul liber sau intr-un concediu, pierzi notiunea timpului. Cred ca ni s-a intamplat tuturor sa uitam de noi, de cat este ceasul….dar mie cel putin niciodata nu mi s-a intamplat sa “castig” o zi in plus de concediu. Cred ca se datoreaza magiei Noii Zeelande. Da, tara asta are ceva magic in ea, pentru noi cel putin, s-a dovedit a fi magica!

Bun, acuma sa ma explic. Eram de 3 zile in Aoraki/Mount Cook National Park pe o ploaie mocaneasca ce parea ca nu se va mai opri niciodata si asteptam sa ni se arate cel mai inal munte de pe insula, faimosul Mount Cook. Degeaba. Probabil nu a vrut sa ne vada sau sa il vedem si si-a ascuns bine varfurile acoperite cu zapada dupa ceata densa si nori grei de ploaie.

Nu am stat nici noi chiar degeaba, am facut ceva plimbari in parcul national pe traseele din zona, cand ne-am permis vremea si a astat ploaia, cel mai frumos ni s-a parut Hooker Valley track, dar am petrecut si multe ore in The Sir Edmund Hillary Alpine Center, unde am descoperit istoria acestei regiuni iconice. Centrul prezinta regiunea Aoraki Mount Cook, oamenii sai si locul sau in univers. Este un centru care aduce tribut lui Sir Edmund Hillary, umanitarian, ambassador al acestor locuri si unul dintre cei mai mari exploratori ai lumii. Aici stiinta intalneste divertismentul intr-un teatru 3D, pentru o experienta cinematografica de neegalat in primul planetariu digital de 360 de grade din Noua Zeelanda si primul planetarium de acest fel experimentat de noi. Probabil asa se explica pierderea totala a notiunii timpului.

In final, am plecat cam dezamagiti datorita faptului ca vremea nu a tinut cu noi si nu am reusit sa vedem muntele vedeta, dar am hotarat atunci ca vom reveni. Cum? Cand? Nu stie nimeni. Dar nu voiam sa ramanem cu gandul si regretul ca am ratat singura sansa de a vedea faimosul Tasman Valley fara cireasa de pe tort. Ce sa mai zici cand au fost singurele 3 zile din 4 saptamani in care a plouat/turnat aproape fara oprire.

Si cum mergeam noi catre o noua destinatie, mai insorita, cu foamea-n gat, dupa 3 zile traite pe conserve, am ajuns in Nelson, un orasel port care nu era pe harta noastra de destinatii dar am gasit un restaurant micut si cochet si am hotarat sa mancam ceva bun, bun. Zis si facut, mancare delicoasa, vin rece, desert fabulos, priveliste care iti taie rasuflarea si o…. revelatie.

Facand recensamantul zilelor ramase si a locurilor nebifate de pe lunga noastra lista, (am plecat cu temele facute de acasa) ne-am dat seama ca in relaxarea noastra totala am uitat complet sa ne uitam la zilele din calendarul excursiei si ne-am trezit cu o zi in plus de concediu pentru care nu planificasem nimic si nu rezervasem nici cazare, lasand-o de buffer in itinerariul nostru detaliat pe zile, pentru ca, hei, cand pleci o luna in vacanta nu poti planifica totul inainte pana la ultima virgula, nu poti sti ce se intampla in teren. Iar daca nu se aliniaza planetele, nu vrei sa te apuci sa reprogramezi cazarile pentru urmatoarele doua saptamani. Asa ne-am ales cu un pranz copios in Portul Nelson, o plimbare aproape romantica prin oraselul cochet si o cazare pe care am trecut-o in top trei cazari neplanificate si gasite din intamlare.

KK, tu esti responsabila pentru cazare! :*